Editorial De astăzi, fără produse din plastic în magazine, teoretic
Editorial: De astăzi, fără produse din plastic în magazine, teoretic
03 Jul, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3337
Marime text
Produsele din plastic de unică folosinţă nu mai pot fi vândute în UE de astăzi însă încă se află pe rafturile din România și sunt la mare căutare față de cele fabricate din lemn.
România a avut la dispoziție doi ani ca să transpună în legislația internă Directiva UE privind interzicerea unor produse din plastic, însă nu a făcut-o nici până. În conformitate cu normele UE din 2019 privind produsele din plastic de unică folosinţă, până la data de 3 iulie 2021, statele membre trebuia să se asigure că anumite produse din plastic de unică folosinţă nu mai sunt introduse pe piaţa UE.
Ministrul Mediului, Barna Tanczos spune că nu a primit sprijin nici de la Ministerul Sănătăţii şi nici de la cel al economiei. Chiar şi aşa, spune ministrul, noi suntem obligaţi să implementăm directiva Uniunii Europene.
În cazul României, momentan, Directiva (UE) 2019/904 privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului, adoptată în urmă cu doi ani de Parlamentul European, nu a fost transpusă în legislaţia naţională. O Ordonanţă de Urgenţă în acest sens aşteaptă să fie aprobată de Guvern.
Datele Comisiei Europene (CE) arată că produsele de unică folosinţă din plastic au un impact negativ major asupra mediului înconjurător şi a sănătăţii oamenilor, 70% dintre deşeurile descoperite în apele şi pe plajele europene fiind produse din plastic.
O serie de produse pentru care există pe piaţă alternative fără plastic la preţuri accesibile sunt: beţişoarele pentru urechi, tacâmurile, farfuriile, paiele, agitatoarele pentru băuturi, beţele pentru baloane, precum şi unele produse fabricate din polistiren expandat (pahare şi recipiente pentru alimente şi băuturi) şi toate produsele fabricate din materiale plastice oxodegradabile.
Pentru alte produse din plastic, cum ar fi echipamentele de pescuit, pungile de plastic de unică folosinţă, recipientele pentru băuturi şi alimente pentru consumul imediat, pachetele şi foliile de plastic, filtrele de tutun, articolele sanitare şi şerveţelele umede, se aplică măsuri diferite. Printre acestea se află limitarea utilizării şi reducerea consumului acestora şi prevenirea generării de deşeuri prin cerinţe de etichetare, scheme de răspundere extinsă a producătorilor (principiul “poluatorul plăteşte”), campanii de sensibilizare şi cerinţe în materie de proiectare a produselor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii