Editorial De ce Mazăre şi Constantinescu conduc încă, prin interpuşi, Constanţa?

Stăm şi ne întrebăm tâmp cine va conduce Constanţa, după epoca Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, fără să privim realitatea de astăzi, drept în faţă, aşa-zisa tranziţie. Tandemul are nevoie de controlul Constanţei pentru a întoarce orice lucru bun care se întâmplă împotriva celor care vor să facă un pas lateral. Şi asta se întâmplă! Nu vedeţi? Sunteţi orbi? Unde este candidatul opoziţiei? Unde este reacţia mediului de afaceri? Unde sunt aleşii locali eliberaţi de povara prea lungă a tăcerii? Unde este societatea civilă strivită sub putreziciunea administraţiei locale?
 
Mazăre şi Constantinescu par să conducă oraşul, prin interpuşi, din telecomandă, şi caută sprijin electoral în toate partidele, altfel nu se explică amorţeala aşa-zişilor candidaţi, inexistenţa sau platitudinea manifestării lor politice. Mişcările pentru obţinerea controlului se văd cu ochiul liber şi par ireversibile. Clasa politică, schilodită de compromisuri, tremură încă de frica celor doi. Iar atâta vreme cât vor fi în libertate, vom avea parte în continuare de un simulacru de democraţie, de joc politic, de campanie electorală.
 
Este o ierarhie simptomatică: niciunul dintre politicienii constănţeni contemporani nu se ridică la nivelul vârfurilor clasei politice care a creat Constanţa modernă, din perioada anilor 1930-1940. Aceasta este, de fapt, marea noastră dramă. Politica se face „după ureche“. Şi ambiţia şi prostia continuă. De fapt, câţiva interesaţi de capital politic cu orice preţ au început deja să se execute în direct, înainte de consemnarea verdictului. Eu mai sper ca actualul viceprimar să apară şi el cu propria retrospectivă, la finalul mandatului. Şi nu doar el, ci şi ceilalţi care l-au aplaudat într-un dans dulce din tabăra opoziţiei.
 
Credeţi însă că personajele butonate au vreun pic de ruşine, de raţiune, de decenţă? De la PSD, aşa-zis reformat, chiar n-am nicio aşteptare. Cât despre opoziţie, a zis-o bine un înţelept, degeaba ai bile de oţel, dacă pe câmpul de luptă te prezinţi cu un puşcoci, când ceilalţi vin cu tunul.
 
Dar vreau să extind puţin punctul de vedere, să ies din context şi să încerc să vă conving că principala problemă o reprezentăm noi înşine. Că oamenii care populează Constanţa de azi sunt departe de cei din trecut. Toţi privesc cu nostalgie la vremurile hărţii de dreapta, că a fost galbenă sau portocalie, şi ale altor realizări demult apuse. Vremuri pe care majoritatea, de fapt, nici nu le-a prins, ci doar a citit sau a auzit despre ele. Și nu reuşesc să înţeleagă de ce nu pot fi reproduse acele succese. Părerea mea e că, în primul rând, nu mai sunt oamenii care le-au făcut posibile. Fie cei de atunci s-au blazat/ramolit, fie au dispărut şi nimeni de calibrul lor n-a apărut în loc.
 
Constanţa rămâne nefiresc de apatică pe toate feţele, ca într-un tablou cu natură moartă. Constat că cei care au în mână apanajul schimbării sunt încă paralizaţi de o frică organică. Şi asta spune mult despre blatul politic încheiat cu consimţământul celor care au împărţit banii în ultimii 15 ani. Suntem oraşul-ruină, cu o clasă politică ruinată, cu funcţionari ruinaţi moral, cu cetăţeni ruinaţi la buzunare, suntem încă sub papucul hoţilor de frumuseţe care ne ţin captivi prin interpuşi.
 
Nostalgie, ruină, rugină, amar, frică, gri, epigoni, clădiri prăbuşite (cu o reală valoare istorică) din care au mai rămas doar faţade hâde şi extrem de fragile, din când în când, DNA, amărâţi rătăciţi prin zonă după ceva de furat, din păcate, doar atât... Acesta este adevărul pe care refuzăm să-l vedem!