Editorial De ce ministrul Sănătăţii cere controale încrucişate în spitale?
Editorial: De ce ministrul Sănătăţii cere controale încrucişate în spitale?
26 Feb, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
4078
Marime text
Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a cerut, la începutul acestei săptămâni, direcţiilor de sănătate publică mai multă responsabilitate şi seriozitate în desfăşurarea activităţii.
În toate spitalele din ţară, controalele vor fi încrucişate! Ştim bine că în România, de ani buni, s-a înrădăcinat un obicei bine-cunoscut, folosit de toată lumea, iar în mod deosebit de cei cu funcţii de conducere: blatul. Tocmai pentru a se evita blaturile dintre direcţiile de sănătate publică şi unităţile sanitare, Ministerul Sănătăţii cere controale încrucişate! Atât în unităţile publice, cât şi în cele private.
La începutul acestei săptămâni, la sediul Ministerului Sănătăţii a avut loc o video-conferinţă susţinută de conducerea Ministerului Sănătăţii şi de reprezentanţii direcţiilor judeţene de sănătate publică şi ai celei din municipiul Bucureşti. Oficialul Ministerului Sănătăţii a dispus ca, în perioada 10-25 martie, Inspecţia Sanitară de Stat să efectueze o acţiune de control în toate unităţile sanitare cu paturi publice şi private. „Mă aştept ca aceste controale să fie tratate cu maximă responsabilitate, profesionalism şi perseverenţă, astfel încât, la sfârşitul perioadei de control, managerii să aplice în mod corect prevederile normelor sanitare şi să înţeleagă faptul că respectarea acestora reprezintă o condiţie esenţială pentru pacienţii trataţi în unităţile sanitare“, a spus ministrul Sănătăţii.
Patriciu Achimaş Cadariu a insistat asupra unei colaborări mai bune între inspecţie şi supraveghere, dar a vorbit şi despre o revizuire a procedurilor de lucru intern. Altfel spus, specialiştii direcţiilor de sănătate publică din două judeţe vor controla spitalele din al treilea judeţ, pentru ca rezultatele anchetelor să fie cât mai obiective. Alături de aceste anchete, oficialii din Sănătate cer şi instituirea unor registre speciale în care toate spitalele, fie publice, fie private, să înregistreze cazurile de boli transmisibile, situaţiile neobişnuite, precum şi complicaţiile care apar în tratamentul unor pacienţi, „astfel încât directorii de DSP (n.r. direcţii de sănătate publică) să meargă proactivi, săptămânal, şi să poată verifica ei înşişi aceste registre“, pe lângă raportarea care se face de către reprezentanţii unităţilor medicale.
Rămâne de văzut dacă cele cerute de Patriciu Achimaş Cadariu vor fi puse în practică, dat fiind faptul că PSD şi ALDE vor capul lui Cadariu pentru că nu a acţionat prompt în gestionarea crizei celor trei bebeluşi din Argeş care au murit.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii