Editorial Despre „nu pot“ și „nu vreau“

Auzim deseori cuvintele nu pot. Și imediat îți vine în minte întrebarea? De ce? Nu cumva pentru că nu vrei? Poate că nu. Poate chiar subiectul respectiv te depășește și, decât să faci ceva despre care nu ai idee, mai bine nu îl faci.
 
În copilărie suntem extrem de tentați să folosim aceste cuvinte, pentru că suntem mici, nu știm foarte multe și, chiar dacă nu conștientizăm acest lucru la momentul respectiv, ne este frică să nu îi dezamăgim pe cei din jur. Însă, la maturitate, lucrurile se schimbă. Alta poate să fie semnificația cuvintelor „nu pot”, „nu vreau”.
 
Totuși, acest „nu pot” ne este la îndemână, înainte să mai analizăm despre ce este vorba. E ușor, în orice ipostază, să spui „nu pot”, pentru că astfel cei din jurul tău nu te consideră ignorant, înfumurat, ci pur și simplu încearcă să îți înțeleagă postura, dar postura ta e una ingrată. De ce? Pentru că acest „nu pot” nu vine în urma unei aprofundări, vine natural. Vine în ajutorul tău, ca tu să scapi de o responsabilitate anume, ca tu să poți fugi de ceva ce te sperie și prin care nu vrei să treci, chiar dacă ești capabil. Indiferent că inima îți spune să faci ceva, mintea te va da tot timpul la o parte. Și care e mai pregnantă în viața oricărui om? Mintea, rațiunea, gândirea la rece sau inima, sufletul, sentimentele?
 
Și aici mă refer la orice fel de situație. În familie, la birou, la locul de muncă, între prieteni, între rude. Trebuie să ne gândim de ce alegem să spunem din start acest „nu pot”. Diferă în funcție de locul în care ne aflăm. Încerci să obții compasiunea celor din jurul tău și de asta o și spui? Sau aici intervine acest „nu vreau”, pe care nu poți să îl exprimi în cuvinte, pentru că deranjează și auditiv, și vizual în momentul în care îl rostești? Nu există un singur răspuns.
 
Îmbinarea lui „nu pot” cu „nu vreau” generează o serie de consecințe, bune sau mai puțin bune. Cert este faptul că ar trebui să fim mai deschiși și la suferințele și nevoile celor din jur. Da, poate trebuie să ne vedem, așa cum se spune de „curtea noastră”. Și ce se întâmplă în ea să rămână inaccesibil. Dar... trăim printre oameni, cu oameni. Si, câteodată, nu știi dacă chiar tu ești persoana aceea de care aproapele tău are nevoie să îi spună: POT! VREAU!