Editorial Despre tipare, consecințe și posibile soluții

• Ce ar fi dacă am oferi minții și inimii mai multă liniște și povești frumoase?

Poate fi o alegere.
Avem cu toții muuulte modele de gândire negativă, moștenite transgenerațional, care ni s-au imprimat „în sânge” și despre care nici n-avem habar că, de fapt, nu ne aparțin.
Din aceste tipare, săpate adânc în noi și, de cele mai multe ori, neconștientizate, reacționăm atunci când suntem provocați de tot felul de stimuli exteriori. Ei stârnesc emoții și comportamente negative, mai ales în vremuri cu provocări, așa cum sunt cele pe care le trăim în prezent.

Tipare precum amânarea nesfârșită, tendința de a fi în defensivă și de a răspunde agresiv, mentalitatea de victimă, hrănirea permanentă a grijilor și anxietăților cu scenarii dintre cele mai negre, pe lângă inerția și complacerea în vieți care nu ne plac, în relații care nu ne aduc nimic benefic, care, în loc să ne îmbogățească și să ne ajute să devenim varianta noastră mai bună, ne trag în jos sau ne țin pe loc – sunt doar câteva din „plăgile” cu care ne confruntăm fiecare dintre noi.

Iar consecințele expunerii la ele sunt, din păcate, o construcție interioară șubredă, limitativă, o minte ocupată să vadă doar în negru și cenușiu, ceea ce nu funcționează, ceea ce e rău și amenințător. La omul primitiv, înconjurat de pericole la tot pasul, acest mecanism era folositor pentru supraviețuire, dar a devenit de mult inutil și nociv în lumea modernă. Oamenii continuă totuși să-și hrănească mințile cu veștile cele mai proaste, cu imagini ale nenorocirilor și catastrofelor, mediatizate peste tot cu un soi de fervoare maladivă.
Nu suntem totdeauna responsabili pentru ceea ce se întâmplă în exterior, dar deținem puterea de a lucra „pe dinăuntru”, cu tiparele noastre de gândire, cu felul de a interacționa cu mediul, cu emoțiile și cu ceea ce sădim în mințile noastre.
Putem cu adevărat, dacă ne propunem, să oferim minții și inimii mai multă liniște și povești frumoase. E nevoie de practică, nu e mereu ușor, dar este, cu siguranță, posibil.
Iată câteva căi sigure, printre multe altele:

• Interacțiunea cu oameni faini, lângă care sufletele noastre se simt „acasă”. Legăturile interumane autentice asigură sănătate și longevitate.
• Cultivarea sentimentului de recunoștință pentru tot ce e bun și frumos în jurul nostru, și pentru că am primit cel mai frumos cadou: viața.
• Încercarea de a nu mai complica lucrurile, de a simplifica tot ce trăim: să nu mai luăm totul personal, să nu mai dramatizăm, să ne reducem cheltuielile inutile, să păstrăm cât mai puține lucruri materiale în jur, să renunțăm la oamenii sau situațiile care se hrănesc cu energia noastră, care ne dau sentimentul de inconfort și inadecvare.
• Lărgirea permanentă a zonei de confort. Numai așa putem evolua. Să facem lucruri noi, să învățăm mereu câte ceva, să cunoaștem oameni, să ne punem în situații inedite, să ne învingem fricile, să ne cultivăm îndrăzneala. De cele mai multe ori, frica este doar o proiecție care ne autosabotează. Adaptabilitatea și deschiderea se pot exersa prin ieșirea cât mai frecventă din zona de confort.

 
 
Citește și:
 
Editorial Suferința, o cale de regenerare și întoarcere către noi înșine