Editorial Din toamnă, liber la „revoluţie“ în şcoli!
Editorial: Din toamnă, liber la „revoluţie“ în şcoli!
25 Aug, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2347
Marime text
Statutul Elevului a fost publicat, marţi, în Monitorul Oficial. Potrivit acestuia, elevii pot merge la şcoală cu telefoanele mobile, pot contesta notele şi evalua, în mod anonim, profesorii! Documentul, semnat şi de ministrul Educaţiei, a fost timp de şapte luni în dezbatere publică.
Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat prin Ordinul nr. 4.472 din 10 august 2016 Statutul Elevului, document ce reglementează drepturile şi obligaţiile elevilor înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ de stat, particular sau confesional din România. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial din 23 august. Potrivit acestuia, din toamnă, elevii vor putea intra la clasă cu telefoanele mobile şi le vor putea utiliza cu acordul profesorilor sau în caz de urgenţă, vor putea veni fără uniformă fără să fie trecuţi absenţi, dar vor avea şi posibilitatea de a-şi contesta notele atunci când se simt nedreptăţiţi. Tot în premieră, elevii vor evalua, semestrial, în mod anonim, profesorii. Mai mult, ei vor avea inclusiv dreptul să protesteze în şcoală.
Fără uniforme, dar cu telefoane!
Noul statut, pe care elevii vor trebui să-l respecte din toamnă, nu mai permite şcolilor să impună uniforme. Vestea bună pentru părinţii stresaţi că nu au bani de uniforme este că statutul le permite să-i îmbrace pe copii cu ce au. Mai mult, noul statut îi ajută pe copii să-i schimbe pe profesorii de care sunt nemulţumiţi. Pentru elevi, contează mai ales dreptul de a le da ei note profesorilor, sub protecţia anonimatului.Potrivit documentului, drepturile elevilor sunt structurate în cinci categorii: drepturi educaţionale, drepturi de asociere şi exprimare, drepturi sociale, recompense şi alte drepturi. Documentul prevede deopotrivă îndatoriri, interdicţii şi sancţiuni pentru încălcarea de către elevi, în incinta unităţii de învăţământ, a prevederilor statutului sau a prevederilor explicite din actele normative în vigoare.
Noile drepturi ale elevilor nu sunt însă pe placul profesorilor. În special dacă vorbim despre dreptul la protest, la folosirea telefonului mobil în timpul orelor sau la evaluarea competenţelor profesorilor. Dreptul de a contesta o notă, alături de dreptul la proteste în incinta unităţilor de învăţământ şi de posibilitatea de a evalua cadrele didactice, la care se adaugă dreptul de a-şi alege sau de a renunţa la un cadru didactic, dacă două treimi dintre elevi doresc acest lucru, ar putea avea drept consecinţă contestarea notelor mici de către elevi şi părinţii acestora, profesorii fiind, practic, forţaţi de noile împrejurări să dea numai note mari. Şi uite-aşa, statutul elevului aduce un plus de anarhie în învăţământul românesc, aflat oricum pe marginea prăpastiei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii