Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:17 15 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Domnule primar, copiii din Constanţa au nevoie de locuri de joacă decente

ro

09 Jun, 2016 00:00 4578 Marime text
 

Acum, că a trecut febra electorală, acum, că ne-am liniştit şi ne-am indignat deopotrivă, acum, că suntem şi vom fi nemulţumiţi în continuare că nu s-au prezentat tinerii la vot, că au mers pensionarii şi au ales în locul nostru şi aşa mai departe, putem să ne întoarcem la problemele noastre adevărate şi să le privim în faţă: pentru noi, oamenii obişnuiţi, nu s-a schimbat nimic. Ştiţi vorba aceea: vin ai noştri, pleacă ai noştri, noi rămânem tot ca… proştii! Iar rezultatul ar fi fost acelaşi, indiferent ce candidat ar fi obţinut fotoliul de primar.
 
Problemele reale ale constănţenilor (şi nu numai) au rămas (şi cel mai probabil vor rămâne) fix aceleaşi: lipsa spaţiilor de joacă adecvate pentru copii, lipsa spaţiilor verzi, sufocarea cu betoane, o infrastructură proastă, trotuare neasfaltate, birocraţia (locală şi centrală) excesivă, spitale care ne îmbolnăvesc mai degrabă decât să ne facă bine şi aşa mai departe.
 
Şi, sincer, nu pot să am speranţă că se vor rezolva măcar unele dintre acestea, din moment ce, în campania electorală, presa a scris sistematic despre ele şi le-a atras atenţia tuturor candidaţilor şi toţi, fără excepţie, s-au făcut că plouă.

Nu au dat doi bani pe problemele noastre 

Adică, din moment ce în campanie (când, teoretic, cel puţin, noi, alegătorii, ar fi trebuit să contăm în ochii politicienilor) primarii „wannabe“ nu au dat doi bani pe problemele noastre, de ce să mă amăgesc cu gândul că de acum vor deschide ochii la ce se întâmplă în jurul lor, dincolo de propriile interese? Şi, până la urmă, de ce să nu se întâmple aşa, din moment ce singura armă de care electoratul dispune pentru a-i face pe politicieni să lucreze în interesul său (votul) este privită ca un accesoriu pentru like-uri în spaţiul virtual şi nimic mai mult? Suntem aşa de plictisiţi când vine vorba de sacrificiile făcute de înaintaşii noştri în toate colţurile lumii pentru a ne asigura dreptul la vot, încât îl luăm ca pe o garanţie şi ne doare fix în cot de el.

Nu înţelegem utilitatea votului? 

Dincolo de un anumit număr de „like-uri“ asigurat pe reţelele de socializare printr-un check-in la secţia de votare, cred sincer că noi, românii, chiar nu înţelegem utilitatea votului. Şi, mai ales, nu îi înţelegem puterea. Stăm şi ne lamentăm pe internet că nu iese lumea la vot, ne punem „hashtag“ #hailavot în ziua cea mare şi simţim că ne-am făcut datoria de cetăţeni. Nimic mai greşit. Datoria de cetăţeni înseamnă să mergem să votăm, să ne exercităm acest drept, chiar dacă oferta electorală este deosebit de slabă, chiar dacă nu ne face cu ochiul niciun candidat, chiar dacă programele electorale ale candidaţilor sunt practic inexistente, chiar dacă suntem sătui de mocirla de la noi intitulată „politică“.

Ştampila pe Mickey Mouse

Suntem datori să mergem să votăm, să punem ştampila, fie pe candidatul pe care noi îl considerăm cel mai bun, fie să scriem „Mickey Mouse“ ori „să vă fie ruşine“ şi să ne anulăm astfel votul. Nu îndemn cetăţenii să facă drumuri de pomană la urne, ci îi îndemn să meargă şi să îşi exprime părerea, să îi sancţioneze pe politicieni aşa cum consideră ei de cuviinţă. Clasa politică actuală e astfel configurată după absenteismul la vot.
 
„Ce sens are să ne batem capul cu proiecte şi muncă în interesul cetăţenilor, din moment ce ei oricum nu vin la vot, iar voturile rămase ni le împărţim noi cum trebuie?“ Nu vi se pare că asta e logica după care se ghidează politicienii în ultimii ani? Şi nu vi se pare că au dreptate?

Gargara electorală

Încă o dată, la alegerile de duminică, li s-a confirmat faptul că nu are sens să se mai omoare cu gargara electorală: absenteismul la urne îşi va face treaba din nou. De ce oare în alte ţări politicienii nu ignoră într-un asemenea hal problemele adevărate ale oamenilor? Pentru că ştiu că vor fi sancţionaţi la vot. Americanii, de pildă, nu se gândesc că nu au de ce să meargă la urne, că nu au pe cine alege. Ei îi iau pe politicieni de guler (metaforic vorbind) şi îi trântesc cu votul de nu se văd. Iar lucrul acesta se simte şi se ştie.
 
Numai noi, românii, nu înţelegem ce putere avem. Şi tocmai de aceea şi politicienii profită de noi. Aşa că, încă o dată, de ce să cred că problemele noastre reale vor fi luate cu adevărat vreodată în seamă de aleşi, din moment ce prezenţa ridicolă a alegătorilor la urne le transmite mesajul că până şi pe noi ne doare în cot de ele?!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii