Editorial Dragi părinţi, nu mai transformaţi locurile de joacă în scrumiere şi coşuri de gunoi!

Situaţia concretă o pot constata cu uşurinţă toţi cei care îşi duc copiii în parcuri
Nu mai este un secret pentru niciun părinte faptul că, în Constanţa, parcurile şi spaţiile de joacă pentru copii sunt încă o raritate.
Dincolo însă de lipsa lor efectivă, din păcate, puţinele astfel de locuri pe care le deţine, totuşi, oraşul sunt adesea transformate în scrumiere şi coşuri de gunoi.


Ce este încă şi mai trist este faptul că, nu de puţine ori, cei responsabili de această transformare, cei care decid să înlocuiască puţinul verde cu coji de seminţe, scrum şi mucuri sunt chiar părinţii micuţilor beneficiari direcţi.
Mediul online este invadat de imagini cu mămici şi tătici ce stau liniştiţi la o ţigară pe bancă, ori la spart seminţe, în timp ce micuţii lor îşi văd de copilărie. Şi acesta nu ar fi neapărat un lucru rău în sine, ci faptul că resturile sunt aruncate cu nonşalanţă fix în locurile unde copilaşii ar trebui să se poată juca în voie.
Pe grupurile de părinţi de pe platformele de socializare sunt adesea aduse în atenţie astfel de situaţii, iar discuţiile aprinse ce se ivesc în caz că cineva mediatizează astfel de practici arată exact percepţia părinţilor legată de astfel de practici. Şi nu este una corectă, din păcate.
Ne plângem că nu avem locuri de joacă, însă gunoaiele colcăie inclusiv în cele renovate. Părinţii dau vina pe adolescenţii care vin seara şi fac mizerie, însă imagini mediatizate de Poliţia Locală înfăşiţează inclusiv mămici şi tătici cu astfel de obiceiuri.
Iar situaţia concretă o pot constata cu uşurinţă toţi cei care îşi duc copiii în parcuri şi care au curajul să îi lase să se joace în nisipul de la locurile de joacă.
Sunt şi voci care solicită, întrucâtva pe bună dreptate, amendarea agresivă a celor prinşi în fapt. Alţii se plâng de faptul că paznicii parcurilor şi ai locurilor de joacă fie nu există, fie nu îşi fac treaba.
Ca o paranteză, cunosc un paznic al unui astfel de spaţiu renovat care, în fiecare dimineaţă, nu numai că verifică fiecare aparat în parte, dar care şi adună şerveţele ce odată au fost umede, pungi goale de pufuleţi ori alte ambalaje de pe jos. Iar asta, în timp ce colegul de pe cealaltă tură nu le adună. Nu spun asta pentru a-l ridica în slăvi pe cel care o face ori pentru a-l pârî pe celălalt, ci doar pentru a arăta că, deşi nu este obligat să o facă, omul acesta chiar se implică. Şi se implică mult mai mult decât anumiţi părinţi.
Dincolo însă de toate aceste aspecte, ce mi se pare cel mai grav este faptul că exemplul părinţilor este transmis, adesea involuntar, şi copiilor. Faptul că îi spui copilului tău să nu arunce gunoaie pe jos nu mai valorează absolut nimic dacă el vede că tu faci ceea ce îi spui lui să nu facă.
Puterea exemplului în sine este mai mare decât puterea vorbelor. Aşa că, dragi părinţi, vă rog, nu mai transformaţi parcurile în scrumiere!