Editorial E vremea intelectualilor

Generații întregi de oameni școliți s-au consumat în frustrări groaznice căci erau conduși de unii mai proști decât ei… elitiștii mai curajoși alegeau să dezerteze pentru un trai mai bun. Dar astăzi, ceea ce se întâmplă vine în favoarea tinerilor cinstiți și isteți care au șansa de a prelua frâiele acestei țări.

Vă puteți imagina cât de dureros a fost pentru un absolvent de facultate din perioada comunistă (când erau zeci de studenți pe loc, la admitere) să vadă o transmisiune directă cu un politician ambițios care de-abia și-a însuşit formele de conjugare a verbului „a fi“?
În paralel, ce răspuns îi pot da părinții unui copil când acesta îi repede că lui nu-i trebuie școală, dându-l exemplu pe latifundiarul stelist drept simbol al realizării depline?
Cum să rămâi impasibil când, după cel puțin 16 ani de școală și zeci de ani de muncă, vezi felurite specimene influente cu minusuri inadmisibile la capitolul noțiuni de minimă cultură generală?
Vezi tu, „curățenia“ înverșunată de azi ne creează un imens serviciu, dar este rolul nostru să ne luăm la trântă cu reminiscențele unui sistem „bolnav“ care ne-a sărăcit, frustrat și redus la tăcere ani la rând.

Este imperioasă încurajarea tinerilor în direcţia afilierii în formațiuni oneste, pentru ca, într-un deceniu, să avem deja conducători culți și de viitor, care să ferească țara de rușinoasele locuri ocupate în subsolul clasamentelor și poate chiar să o urce în topuri!
Vreau să vină vremea când „tocilarii“ vor fi recunoscuți, olimpicii și studenții români din străinătate vor fi rapid integrați în instituțiile publice de acasă, fără să mai fie arătați cu degetul drept „fitoși“.
Avem nevoie de o reală competiție pe locuri, în școală, în facultate și în orice domeniu ne hotărâm să ne angajăm, căci numai așa vom reuși să alegem „omul potrivit la locul potrivit“.

Închideți ochii și visați la o viață mai bună! Imaginați-vă cum ar fi fost ca în România postdecembristă să fi fost eradicați pașnic răufăcătorii. Cum era să ne fi păstrat populația, fără emigrări masive, cum era să fi avut mii de kilometri de autostradă, cât de firesc era să fie respectați profesorii în școli și licee, cum era să fi avut doar jumătate dintre compatrioții cu studii superioare de astăzi, dar aceştia să fi fost competenți și bine remunerați?
Dacă luptăm împreună, în România de mâine, oportunismul va apune, pentru a răsări meritocrația.