Editorial E vremea scadenței

Pare că trăim vremuri istorice, așa cum îmi tot spune cineva căruia înclin tot mai mult să-i dau dreptate. DNA-ul a devenit mai ceva ca locurile de pelerinaj, iar toți cei care au fost în funcții mărețe până acum nu se mai pot lăuda că dorm un somn liniștit.
Ultimul dosar, cel intitulat Microsoft, este de-a dreptul răsunător. Și nu atât prin „brand“, cât mai ales prin actori. Și de data asta, chiar sunt mulți și buni... În primul rând că vorbim despre foști MINIȘTRI! Oameni care, la începutul anilor 2000, erau puși în funcții pentru a reprezenta și pentru a apăra interesele românilor, pentru a administra cu responsabilitate banul public și pentru a „complota“ eventual pentru un trai mai bun al românilor, și nu pentru interese personale. Din toate cele scoase însă, astăzi, la iveală de Justiție, reiese că n-a fost să fie...

Am senzația că ne apropiem de finalul unei acțiuni de curățenie generală, de primenire a clasei politice și a societății românești, pentru a ne justifica pe cât posibil statutul de țară membră NATO, UE etc. Faptul că până acum am fost primiți prin toate comitetele și comițiile nu ar fi trebuit să reprezinte o relaxare pentru noi, iar asta nu au înțeles cei care ne-au condus până acum. Ne-au acordat credit cu gândul că vom înțelege că democrația are aceeași definiție și pentru noi, că regulile sunt aceleași și pentru noi și, cel mai probabil, nici prin cap nu i-a trecut cuiva că românii vor schimba regulile jocului. Din nefericire pentru noi, ei bine, da! Ne-am folosit de toate porțile care ni s-au deschis nu pentru a accesa cât mai multe fonduri europene sau a ne implica în cât mai multe proiecte internaționale care să ne aducă faimă și bani, nu pentru a etala potențialul economic și intelectual al țării, ci pentru a da o interpretare proprie legilor și pentru a da acum de lucru procurorilor.
Rupți parcă dintr-un alt film, guvernanții de după 1989 s-au văzut ca niște zei înscăunați pentru vecie, intangibili, care, probabil, credeau că nimeni nu va mai avea vreodată drept de control asupra lor. În scenariile lor erau acei supraoameni care dispuneau de tot, de bani, chiar și de oameni, de putere și de... influență!

Iată însă că timpul nu le trece cu vederea chiar pe toate! Acum le-a venit rândul multora, miniștri sau nu, să răspundă pentru toate cele câte au făcut. Au posibilitatea să demonteze acuzațiile care li se aduc, sunt așteptați să își demonstreze nevinovăția! Vor putea oare?
Așa cum spuneam, e tot mai clar că asistăm la o igienizare a clasei politice și, prin ea, a societății românești. Că ne place sau nu, măcar acum, la 25 de ani de la Revoluție, trebuie să ne încadrăm în niște tipare de care până acum nu am ținut cont.
Guvernarea sau deputăția nu va mai trebui să fie pentru nimeni o portiță. Acum, mai mult ca oricând, ni se cere să fim responsabili de pozițiile la care am râvnit și de importanța locurilor pe care le-am ocupat la mese la care până acum nu ni s-a refuzat accesul. E timpul ca cei care au ocupat acele locuri să se ridice și să plece, să își „plătească și consumația“ și să vină în loc alții care vor avea ca principală sarcină să demonstreze că sunt altfel, că provin dintr-o altă clasă politică, tot românească, dar cu puțin habar măcar de tot ce presupune statutul de membru NATO sau UE.
Acest proces de primenire pare, cel puțin în acest moment, ireversibil, iar bancul care circulă în ultimele zile tot mai des cu „Cine va intra în turul doi? Cine va fi liber“ pare tot mai real!