Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:12 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Experiment pentru viitorul României. Cobai sunt elevii. Se modifică din nou Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională

ro

01 Nov, 2018 00:00 1890 Marime text
De când eram eu clasa a IX-a şi până la Bacalaureat, structura s-a schimbat de 3 ori. Adică în fiecare an. Să nu zic că am fost şi ultimul an care a dat Capacitatea cu text la prima vedere la partea de analiză literară. Anii au trecut şi deja nu mai seamănă deloc Bacalaureatul cu ce am dat eu în urmă cu nici măcar un deceniu.
 
An de an, ministru de ministru, elevii şi liceeni sunt daţi peste cap de schimbările celor de la Guvern. Şi nu vorbim de legi care sunt date aiurea în tramvai, ci de fix ce îi afectează direct. Se joacă cu diverse formule de examene, neexistând o coerenţă şi o continuitate. Ba sunt modelele publicate, ba sunt scoase opere din bibliografie, ba sunt reintroduse. Acum, ultima găselniţă anunţată este introducerea testelor grilă la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat.
 
Umbla nu de mult pe reţelele de socializare un model al viitorului pentru cei care dau examenul maturităţii. Eh, ne apropiem de acel model în care ai propoziţia „Ana are mere”, iar întrebările testului erau „Ce are mere?”, „Cine are mere?”. Nu cred că avem cel mai slab sistem educaţional, dar incertitudinea aceasta care dăinuie de la an la an transformă elevii în carne de lucru pentru un bucătar neexperimentat. Tot acest haos prin care trec elevii şi liceeni nu îi ajută deloc să îşi găsească rostul în viaţă, iar mediile de la aceste examene contează aşa mult în ziua de azi în alegerea unei facultăţi sau liceu care să le ofere o carieră. De asta, mulţi se rătăcesc pe drum şi renunţă.
 
România are nevoie de copii inteligenţi şi care să aibă încredere că statul le oferă variante de a alege un drum. Din păcate, la fel ca şoselele ţării, aşa este şi drumul pe care îl oferă actuala clasă politică tinerilor din ţară - plin de gropi.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii