Editorial Făgădău îşi joacă mandatul în funcţie de cum va aplica hotărârea magistraţilor din Dosarul Retrocedărilor!
Editorial: Făgădău îşi joacă mandatul în funcţie de cum va aplica hotărârea magistraţilor din Dosarul
16 Feb, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2529
Marime text
Cele 12 dispoziţii desfiinţate prin hotărârea nr. 32/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul Retrocedărilor sunt deja publice, iar constănţenii au aşteptat un punct de vedere din partea primarului Constanţei, Decebal Făgădău, în legătură cu intenţiile administraţiei privind identificarea şi recuperarea terenurilor.
Foarte sigur pe el, Decebal Făgădău a anunţat că va analiza atent cele 12 dispoziţii, iar procesul va fi unul transparent. Primarul mai spune că a solicitat identificarea terenurilor şi a cerut Camerei Notarilor o situaţie a pământurilor „retrocedate ilegal”.
„Hotărârea va naşte situaţii complicate, punerea ei în aplicare trebuie făcută de specialişti, am completat echipa din aparatul de specialitate“, a declarat Decebal Făgădău. Acest cartof fierbinte vine într-un moment destul de delicat pentru primarul Constanţei, urbe ai căror locuitori sunt deja împărţiţi în două tabere din cauza nerealizărilor mandatului Făgădău.
Punerea în aplicare a hotărârii definitive din Dosarul Retrocedărilor l-ar putea relansa pe edilul-şef în contextul alegerilor locale de anul viitor. După cum se ştie, municipiul Constanţa nu s-a constituit ca parte civilă în Dosarul Retrocedărilor ilegale, puteau fi evitate procese îndelungate şi costisitoare în condiţiile în care recuperarea proprietăţilor nu va fi posibilă de bună voie. Şi nu va fi.
Decebal Făgădău nu mai poate amâna şi trebuie să facă de urgenţă toate demersurile legale pentru recuperarea terenurilor. După identificarea tuturor posesorilor terenurilor, aceştia ar trebui notificaţi de primărie/stat pentru a încheia procese-verbale de predare-primire. În cazul în care vor refuza, Primăria va trebui să promoveze în instanţă dosare de revendicare, folosindu-se de hotărârea ÎCCJ, aşa cum susţin de altfel toţi juriştii care au apucat să se pronunţe în spaţiul public, după ce ÎCCJ şi-a spus cuvântul în Dosarul Retrocedărilor.
Dacă nu va respecta acesta protocoale, actualul primar îşi poate lua la revedere de la încă un mandat, încă de pe acum.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii