Editorial Farul Constanța. Un exercițiu de imaginație. „Cum va fi?“
Editorial: Farul Constanța. Un exercițiu de imaginație. „Cum va fi?“
12 Jun, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
2570
Marime text
- Chiar și pe un stadion mic, neîncăpător pentru marea iubire faristă, precum cel de la Ovidiu, atmosfera a fost de fiecare dată extraordinară.
Marea bucurie adusă de cucerirea titlului de campioană națională la fotbal de către Farul Constanța urmează să fie întregită de construirea noului stadion din strada Primăverii, care să-i ia locul vechii arene.
Inaugurat în 1954, bătrânul stadion a fost martor la multe momente fotbalistice memorabile, atât ale Farului, cât și ale echipei naționale, a găzduit patimă și pasiune, bucurie și tristețe, însă e momentul ca vechiul să fie înlocuit de nou, iar un alt stadion, tânăr, fercheș și plin de putere, să preia ștafeta. Sigur, acest moment trebuia să vină mult mai demult, iar Constanța să intre astfel în rândul orașelor mari ale României cu stadion nou, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Asigurările sunt că, din 2025, Farul va juca pe noua arenă din Constanța.
Microbiștii și-au luat rămas bun de la vechiul stadion cu ocazia evenimentului „În curând, din nou acasă“, iar acum toată lumea visează cu ochii deschiși, făcând un exercițiu de imaginație, ce va realiza Farul având în spate forța unui stadion plin, de 18.000 de locuri! Cred că acesta va fi unul dintre atuurile care pot ajuta echipa de pe litoral să urce la un nou nivel. Un stadion nou aduce entuziasm și mai mare în rândul suporterilor, iar acesta este un fapt verificat în restul orașelor din România care au beneficiat de arene moderne în anii din urmă.
Abia aștept să merg pe noul stadion și să mă bucur de atmosfera care nu am nicio îndoială că va fi una electrizantă. Am mers pe stadion, copil fiind, la meciuri în anii 80, când Farul juca în B, apoi am rămas un suporter fidel și în anii 90 și tot așa. M-am mândrit cu performanțele„ marinarilor“ de la mijlocul anilor 2000 (în campionat, Cupa României și Cupa UEFA - Intertoto), am trăit din tribune meciurile oficiale ale Naționalei (culminând cu victoriile cu Olanda și Cehia), dar apoi am prins și decăderea Farului, până la nivelul cel mai de jos.
În această lună, se împlinesc doi ani de la renașterea clubului fanion al litoralului, în urma unirii dintre Farul și Viitorul. Pe 21 iunie 2021, era prezentat proiectul „Împreună suntem mai puternici“, iar pentru gruparea alb-albastră începea urcușul. Să aibă parte de priceperea, profesionalismul, seriozitatea și pasiunea lui Gheorghe Hagi și a echipei sale este lucrul cel mai bun care i se putea întâmpla brandului Farul. În doar doi ani, Farul a deveni campioana României! Iar sprijinul suporterilor a contat enorm. Chiar și pe un stadion mic, neîncăpător pentru marea iubire faristă, precum cel de la Ovidiu, atmosfera a fost de fiecare dată extraordinară. Vă închipuiți însă cum va fi pe noul stadion?
Citește și:
Stadionul FARUL - Templul sportului constănțean”, expoziție pentru microbiști la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)
LIVE TEXT.„În curând, din nou acasă!” pe stadionul „Gheorghe Hagi”
Eveniment cu și despre fotbal pe arena din Constanța, înainte de demolare (GALERIE FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii