Editorial Înfiorătoarea amintire dintr-o noapte de Înviere. Care mi-a marcat copilăria
Editorial: Înfiorătoarea amintire dintr-o noapte de Înviere. Care mi-a marcat copilăria
01 May, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
3200
Marime text
Sunt ani de-atunci. Poate peste o jumătate de secol. Și totuși întâmplarea n-am uitat-o.
Copil fiind, ne duceam cu drag la Înviere. Cu lumânări, cu ouă în buzunar. Chestii din astea tradiționale.
Povestea pe care o spun aici s-a întâmplat. Este reală.
Totul se petrecea în satul Vărăști din comuna mea natală. Dorobanțu. Județul Călărași.
În fine. Mergem noi la biserică, la Înviere, luăm lumină, ajungem acasă. Obiceiurile așa cum erau.
A doua zi Paștele. Haine noi, pantofi noi, bască nouă. Legănul din fața porții special pentru noi, cei mici. Nelipsitele ouă din buzunare pentru concursul organizat neoficial ”care pe care”.
La un moment dat ajunge la noi cumplita veste.
Bă a murit băiatul ăla. Nu mai țin minte acum cum îl chema, pentru că, repet, a trecut mai mult de o jumate de secol de-atunci.
Cum așa, că era aseară în biserică, la Înviere? La biserica din Vărăști. Da. Era.
Numai că de la Înviere a ieșit, s-a agățat de un trailer și a alunecat sub roată. A alunecat și i-a strivit capul.
Vine un altul și completează. Da` mă, dar știi de ce?
Nu. Desigur, nu știa nimeni.
Păi a înjurat în biserică în noaptea de Înviere.
Și babele i-au zis că nu e bine. Și că nu îi va fi bine.
Nu știu dacă are vreo legătură. Dar am fost marcat de această nenorocire.
Efectiv nu am putut să o uit.
A stat crucea lui, dacă nu o mai fi și acum, nu mai știu, pe marginea șoselei, ani de zile. Zeci de ani.
Undeva, între Dorobanțu și Vărăști, pe partea dreaptă când mergi spre Călărași.
Chiar în dreptul uneia din porțile terenului de fotbal.
Nimeni nu mai știa a cui este crucea și de ce este acolo.
Că nu se mai cunoștea nimic scris pe ea.
Numai noi cei de-o generație cu el știam.
Acolo murise cel ce înjurase în noaptea de Înviere în biserică. Și a murit în prima zi de Paște. După ce înjurase în biserică la Înviere.
Copil fiind, ne duceam cu drag la Înviere. Cu lumânări, cu ouă în buzunar. Chestii din astea tradiționale.
Povestea pe care o spun aici s-a întâmplat. Este reală.
Totul se petrecea în satul Vărăști din comuna mea natală. Dorobanțu. Județul Călărași.
În fine. Mergem noi la biserică, la Înviere, luăm lumină, ajungem acasă. Obiceiurile așa cum erau.
A doua zi Paștele. Haine noi, pantofi noi, bască nouă. Legănul din fața porții special pentru noi, cei mici. Nelipsitele ouă din buzunare pentru concursul organizat neoficial ”care pe care”.
La un moment dat ajunge la noi cumplita veste.
Bă a murit băiatul ăla. Nu mai țin minte acum cum îl chema, pentru că, repet, a trecut mai mult de o jumate de secol de-atunci.
Cum așa, că era aseară în biserică, la Înviere? La biserica din Vărăști. Da. Era.
Numai că de la Înviere a ieșit, s-a agățat de un trailer și a alunecat sub roată. A alunecat și i-a strivit capul.
Vine un altul și completează. Da` mă, dar știi de ce?
Nu. Desigur, nu știa nimeni.
Păi a înjurat în biserică în noaptea de Înviere.
Și babele i-au zis că nu e bine. Și că nu îi va fi bine.
Nu știu dacă are vreo legătură. Dar am fost marcat de această nenorocire.
Efectiv nu am putut să o uit.
A stat crucea lui, dacă nu o mai fi și acum, nu mai știu, pe marginea șoselei, ani de zile. Zeci de ani.
Undeva, între Dorobanțu și Vărăști, pe partea dreaptă când mergi spre Călărași.
Chiar în dreptul uneia din porțile terenului de fotbal.
Nimeni nu mai știa a cui este crucea și de ce este acolo.
Că nu se mai cunoștea nimic scris pe ea.
Numai noi cei de-o generație cu el știam.
Acolo murise cel ce înjurase în noaptea de Înviere în biserică. Și a murit în prima zi de Paște. După ce înjurase în biserică la Înviere.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii