Editorial Ionel Mătăsăreanu. Întâlnirile mele egoiste cu Cerul

Cum să scriu despre tine, domnule Ionel, la timpul trecut? Să spun ce? Că oraşul ăsta a pierdut un pictor de valoare? Că a murit unul dintre cetăţenii de onoare ai municipiului Constanţa? Că viaţa culturală constănţeană va fi mai săracă fără tine? Va fi, da. Cu toţii suntem deja mai săraci fără tine.

Un prieten mi-a spus mai demult că, citind unul dintre interviurile mele, a rămas nu cu impresia unui interviu, ci cu aceea a unui dialog egoist, intim, între mine şi invitat. Aşa fusese, recunosc. De departe însă cel mai egoist interviu a fost cel pe care am reuşit, cu ani în urmă, nu mulţi, să ţi-l iau ţie. Fiindcă am cunoscut atunci un om de poveste, un om zămislit din bun şi din frumos, aşa cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Un om care a avut în el mai mult Cer, decât Pământ. Un artist ceresc şi mai puţin pământean. Am fost egoistă, da. Fiindcă am vrut să iau din fiecare întâlnire, din fiecare discuţie pe care am avut-o cu tine, mai mult şi mai mult din magia ta, din poveştile tale, din expresiile tale inconfundanile, irepetabile.

Nu ţi-a plăcut să-ţi spun „domnul Mătăsăreanu”. „Maestre” ţi-a displăcut şi mai mult. Aşa că m-ai rugat să-ţi spun simplu, firesc, domnul Ionel. Doar că eu te-am numit undeva, într-un text, My Lord. Fiindcă asta ai fost. (Ne)mărturisitul meu lord. Vrăjitorul culorilor jucăuşe. Al umbrelor şi-al luminilor curse din suflet, cu suflet.

Mi se pare cumplit să începi să scrii despre oamenii care au fost parte din viaţa ta, pe care i-ai apreciat şi iubit, la timpul trecut. Mi se pare însă încântător faptul că aceşti oameni au făcut parte din vieţile noastre. Că povestea lor s-a intersectat cu a noastră într-o perfectă estetică a sentimentelor, a spiritului.
Cum să scriu despre tine, domnule Ionel, la timpul trecut? Cum altfel, decât cu recunoştinţă, cu drag, cu dor. Un om pe care-l iubesc tare îmi spune că „dacă ţi-e dor, înseamnă că iubeşti”. Să mă ierţi, te rog, pentru această lipsă de pudoare, dar o să-mi fie dor de tine mereu. De întâlnirile mele cu tine, care au fost întâlniri egoiste cu Cerul.

Rămas bun, domnule Ionel!