Editorial Ipocrizie, Notre-Dame şi donaţii. Cum s-au transformat oamenii în ceea ce nu cred că sunt

Este Săptămâna Mare. Este perioada în care mulţi ne prefacem că suntem mai buni şi avem impresia că în cinci zile se spală păcatele dintr-un an.
 
Nu, dragilor. Dacă donaţi haine la o casă de copii doar de dragul unei postări, mai bine nu o faceţi. Dacă daţi de pomană o pâine unui copil care cerşeşte pe stradă, nu salvaţi planeta şi nici nu sunt iertate toate păcatele, mai ales dacă în restul anului ţipi la acelaşi copil să plece de lângă tine.
 
Dacă îţi suni părinţii doar de sărbători şi nu îi vizitezi nici măcar o dată pe lună nu o să schimbe lucrurile şi faptul că eşti distant.
Dacă te duci la un lăcaş de cult doar să iei lumină pentru a da check in pe Facebook şi a face live pe reţeaua de socializare, dar în restul anului fumezi sprijinit de gardul bisericii, mai bine stai acasă.
Da, ipocrizia iese la lumină în perioada asta. Oamenii sunt disperaţi să facă două gesturi bune pentru a acoperi răutatea din restul anului, fără să realizeze falsitatea de care dau dovadă. Din păcate, reţelele de socializare sunt pline în această perioadă de binefăcători.
 
Catedrala Notre-Dame a fost în centrul atenţiei odată cu incendiul care a mistuit acoperişul impresionantului edificiu. Da, mulţi au plâns după ea. Recunosc, şi eu am simţit golul acela în stomac şi, dacă stau bine să mă gândesc, involuntar, am scăpat nişte lacrimi. Ideea este că ce s-a întâmplat apoi a fost ceea ce eram sigură că o să se întâmple. Mari companii şi multimilionari şi miliardari au sărit în ajutor, iar în doar două zile aproape un miliard de euro s-au strâns din donaţiile pentru reparaţia catedralei. Un lucru minunat, dacă luăm cazul izolat. O emblemă arhitecturală este salvată de bunătatea celor bogaţi.
 
Şi aşa a apărut efectul de bumerang. Mii de persoane au condamnat faptul că oamenii au donat pentru o catedrală a unui stat care ar fi avut posibilitatea financiară să rupă investiţii pentru restaurare, dar, între timp, lumea se confruntă cu sărăcia, foametea, lipsa apei potabile etc. Discuţii aprinse au fost lansate, prietenii stricate pe acest subiect. Un lucru care ar fi trebuit să unească oamenii i-a separat.
 
Da, este era ipocriziei. Fie că vorbim de gesturi minore sau de catastrofe. Nu putem să prelucrăm situaţia cu raţiune şi să vedem lucrurile aşa cum sunt. Ne agăţăm de eternul „lasă, că am făcut un lucru bun” şi uităm că 350 de zile pe an suntem ignoranţi.
Ne pasă de cei mai nefericiţi doar două zile pe an.
Ne pasă de cei săraci doar de sărbători.

Ne pasă de cei dragi doar când ne aducem aminte.