Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:21 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Iubirea față de Farul, fotbal sau sport se cultivă de la vârste mici

ro

16 Jan, 2023 00:00 2546 Marime text
  • Pentru copii e mare lucru să se afle atât de aproape de jucători pe care poate până atunci i-au văzut doar la televizor ori pe stadion de la distanță.

De anul trecut, întâlnirile dintre Farul Constanța și fani se derulează nu numai cu ocazia meciurilor, la stadionul de la Academia Hagi ori la partidele din deplasare, ci și la școli și licee din municipiul Constanța, în programul „Învățăm să fim campioni - Școala, primul pas spre performanță”, derulat de clubul de pe litoral în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

Săptămânal, o delegație din care fac parte reprezentanți ai Farului (jucători - atât de la prima echipă, cât și din academie și de la echipa de fete - oficiali și foști mari fotbaliști), dar și inspectorul de educație fizică și sport de la ISJ Constanța, Gabriel Georgescu, se întâlnesc cu elevii, pentru popularizarea grupării de pe litoral și pentru o invitație la fotbal, la sport și la mișcare.

Peste tot pe unde au fost „marinarii“ în municipiu, Școala nr. 29 „Mihai Viteazul“ Constanța, Liceul Teoretic „George Călinescu”, Liceul Energetic, Liceul Teoretic „Decebal“, Școala nr. 12 „Bogdan Petriceicu Hasdeu“, Școala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart“, Școala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu“, Școala Gimnazială nr. 17 „Ion Minulescu“, Școala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian“ și Școala Gimnazială nr. 8, au fost întâmpinați cu mare simpatie și cu interes de elevi de toate vârstele.

Copiii îi recunosc pe fotbaliști și se dau în vânt după poze și autografe cu ei. Primesc însă și mingi de fotbal, un tricou al Farului înrămat, cu semnăturile jucătorilor și cu cea a lui Gheorghe Hagi, dar și invitații la partida următoare a „marinarilor“. Pentru copii e mare lucru să se afle atât de aproape de jucători pe care poate până atunci i-au văzut doar la televizor ori pe stadion de la distanță. Am fost și eu prezent la aceste acțiuni și pot spune că e reconfortantă exuberanța cu care delegația faristă e primită săptămână de săptămână.

Iubirea față de Farul, fotbal sau sport se cultivă de la vârste mici, iar asemenea întâlniri au rolul lor, unul important, în această direcție. Pe drumul către practicarea unui sport, copiii au nevoie de modele, de ceva ori cineva care să le mențină nestins interesul și să-i facă să-și dorească zi de zi tot mai mult acel sport.               

Citește și:

UPDATE
Farul Constanța, întâlnire cu elevii de la Școala nr. 29 „Mihai Viteazul“. Proiectul „Învățăm să fim campioni“, prima acțiune pe 2023 (GALERIE FOTO+VIDEO)



UPDATE
Farul Constanța, vizită la Liceul Teoretic „Decebal“ din Constanța, în proiectul „Învățăm să fim campioni" (GALERIE FOTO + VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii