Editorial Jurnal de cuplu. Viața în doi într-un apartament cu chirie

Zen în aparatamentul de la etajul trei
 
E verde etern în balconul meu de la etajul trei. Mirosul de cafea inundă bucătăria noastră modestă, dar primitoare. E dimineață. El a plecat la muncă. I-am spus că îl iubesc din pragul ușii și încă mă întreb ce am făcut ca să merit un om atât de bun. Locuim împreună într-un apartament cochet cu vedere la bulevard. Seara cântam folk la chitara în bucătărie, noaptea el se uita la meci și eu citesc poezii. Ne susținem visele reciproc și ne prinde dimineața stând la povești. Nu mă plictisesc niciodată când sunt cu el și viața are gust de portocale. Am 30 de ani.
 
Să recapitulăm.

Apartamentul nostru de vis

Ne-am hotărât să ne mutam împreună. Mergem să vedem primul apartament și ne place. A doua zi dăm avansul. Merg cu mama să caut covoare și perdele. Ne aducem cărțile. Ale mele cu Cărtărescu, ale lui cu fotbaliști. Tabloul în alb și negru cu Marilyn Monroe tronează în sufragerie și seara se uita ciudat la noi. Suntem fericiți în cuibul nostru. 

Trec  trei zile.​ Începem să observam că ușile nu se închid, apa caldă vine după 40 de minute , wc-ul e stricat, parchetul scârțâie și nu avem șifonier. El bombăne că apartamentul e vechi și chiria scumpă.  Eu îi spun că nu e vechi, e retro. Îmi aduc lustra cu Frida Kahlo și el acceptă pentru că mă iubește, desi îl enervează la culme.


După doua zile încep petrecerile. Nu avem televizor și ascultam muzică pe telefon. Vecina de la etajul doi tipă de mama focului pe scara că facem gălăgie, dar ea face mai mult zgomot decât noi. Mai trece o zi și primesc un telefon de la proprietara aparatamentului, în timp ce eu toc morcovi în bucătărie. Cineva a făcut reclamație că se aud bubuituri la mine în casă. Merg la șefa de bloc și îmi deschide soțul ei, în sort și trezit din somn. Îi explic situația și el îmi spune că dau niste copii cu petarde în fata blocului. Concluzie: baba de la etajul doi e senilă.
 
Apartamentul nostru e tot vechi și ușile încă nu se închid. Suntem în urma cu întreținerea, dar hotăram să ne luam pisoi. S-a ascuns sub aragaz și nu vrea să mai iasă. Dam party de bunvenit. Adormim cu Pittiș și Cargo. După un timp eu mai rad în somn și lui nu i se pare amuzant. Pisoiul ne toarce la picioare și suntem fericiți. El vine cu mine la plimbări pe malul marii, eu merg cu el pe stadion. Nu se supară când pictez până la cinci dimineața, îmi aduce flori fară motiv și mă înțelege.

Azi noapte am fost la karaoke și ne-am făcut de râs. Am cântat „Epilog” și lumea a aplaudat la final. Nu pentru că am cântat bine, ci pentru că suntem simpatici. Ne uitam la Kobra Kai și începem să facem scheme de karate în casă. Când gătesc eu vin pompierii, dansăm „ I want to break free” cu aspiratorul în loc să facem  curat, ne enervează pisoiul când găsim toată casa plina de globuri  și beteală în toiul verii. Radem cu poftă din orice nimic, mergem în vacantă de doua ori pe an și plătim chirie.  Viața e roz de mentosan.

Nu a fost mereu așa. Întotdeauna am fugit de normalitatea unei femei de 30 de ani. Să mă căsătoresc, să fac un copil sau doi, să îmi iau un apartament și o rata la banca pe 40 de ani suna prea  monoton. La 18 ani eram calare pe motoare în Vama Veche, la 19 stăteam într-un cămin de studenți în Polonia, la 25 cutreieram Europa. Nu reușeam să stau pe acasă mai mult de jumătate de an.
 
În dimineața asta sunt zen. Am dus gunoiul în timp ce puștanii veneau la liceu și mă simt ca o tanti. Aleea noastră a înverzit și cerul este senin. Am învățat să mă bucur de lucrurile simple. 

 
Și că tot veni vorba de noi începuturi…

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat duminică, în mesajul transmis cu prilejul Zilei Internaţionale a Familiei şi a Zilei Familiei Române, că Guvernul va lansa programul Family Start, prin care sunt sprijinite „familiile la început de drum”, prin credite garantate de către stat „pentru organizarea nunţii, a unui botez sau pentru achiziţia unei maşini de familie”. 

Să auzim de bine!
 
 Citește și: Editorial Religia mea este iubirea. Mi-am vopsit părul și am spălat duminica. Asta mă face o păcătoasă?
 
 Editorial O întrebare bine gândită. Viața după Evaluarea Națională. Și acum, încotro?