Editorial „La toate neregulile ori nedreptățile românul se adaptează“. Hai să nu ne mai adaptăm, ci să reacționăm!

„La toate neregulile ori nedreptățile românul se adaptează. Nu se resemnează complet fiindcă de obicei încearcă să obție o ameliorare a situației pe cale individuală, căutând pe cât se poate un aranjament prin stăruință ori favoruri care trebuiesc să facă din el o excepție, un privilegiat. Și odată acest țel atins, situația generală nu-l mai interesează“, scria sociologul, diplomatul și, totodată, eseistul Mihai Ralea.
 
Și zău dacă nu mi se par cuvintele sale, arc peste timp, dureros de actuale și de precise.
 
În câteva cuvinte, este descris în termeni clari și corecți tot sistemul și întreaga mentalitate care, cred eu, ne împiedică să fim, ca români, un popor mai activ, mai implicat, mai puțin pasiv.
 
Finul psiholog avea dreptate: suntem resemnați cu nedreptățile, dar nu pe de-a-ntregul, nu într-atât cât să luptăm fățiș cu ele și nici într-atât de dezinteresați nu suntem încât să nu ne mai atingă nimic.
 
În țara bacșișului și a peșcheșului, noi, românii, găsim mereu o portiță să evităm un sistem nedrept, dar îl evităm numai într-atât încât să ne fie nouă bine. Pe principiul „după mine, potopul!“ – de restul nici că ne mai interesează, odată ce s-au așezat lucrurile pentru noi.
 
Aceasta este, în definitiv, diferența dintre români și un popor mult mai implicat civic, cum este poporul american.
 
Cu toate acestea, în ciuda tuturor reconfirmărilor mai mult sau mai puțin actuale ori răsunătoare ale vorbelui celebrului filosof, eu încă am speranță și încredere în faptul că schimbarea este posibilă și mai cred că toată schimbarea se face pe politica pașilor mărunți.
 

Nu trebuie să ne luăm angajamentul de a schimba lumea peste noapte, căci vom fi dezamăgiți când vom vedea că nu se întâmplă și vom capitula încă de la prima rezistență opusă.
 
Am putea însă să ne luăm angajamentul că vom schimba, fiecare, câte ceva mic în noi. Ceva ce făceam înainte în virtutea inerției, poate. Un mic rău, un mic neajuns să-l schimbăm în bine. Să nu ne mai contrazicem doar de dragul de a o face. Să nu mai judecăm semenii aflați la ananghie – viața ne arată că este foarte ușor să ne dăm cu părerea despre cum am fi procedat noi înșine într-o anumită situație dată, fără ca noi să fi trecut efectiv prin așa ceva – să fim mai empatici!
 
Empatia cred că ne lipsește multora și cred că ar fi minunat dacă am putea să ne-o cultivăm.
 
Dacă am fi mai empatici, cu siguranță că am urmări schimbarea nedreptății ce ne afectează, tocmai în ideea de a nu mai trece și altcineva prin ce am trecut noi.
 
Și tocmai pentru că schimbările majore nu vin peste noapte, în acest context epidemilogic global, care ne-a pus pe pauză de mai bine de un an, am putea începe să fim mai empatici cu mediul înconjurător și să nu mai aplicăm și aici principiul „după mine, potopul!“.

 
Este o mică schimbare, insignifiantă în ochii multora, care și-ar dori „o țară ca afară“ peste noapte. Cu toate acestea, dacă am fi mai atenți la gunoaiele de pe jos, din jurul nostru, la strada noastră, cartierul nostru, orașul nostru, dacă le-am ridica și duce la coș chiar dacă nu sunt „ale noastre“ – aceasta ar putea fi o schimbare de paradigmă ce ar putea declanșa chiar schimbări mai mari.
 
Da, știu, este pandemie, Covid ne pândește fiecare pas. Păi, cu atât mai mult, înseamnă că suntem dotați, conform normelor în vigoare, cu mănuși de protecție, ori dezinfectant. Putem duce ușor gunoiul la coș, iar apoi putem arunca mănușile de protecție tot acolo sau ne putem dezinfecta.
 
Pentru strada noastră, pentru cartierul nostru, pentru orașul nostru și, în definitiv, chiar și pentru țara noastră, această schimbare ar putea fi declick-ul de care avem nevoie pentru a ieși din apatie.
 
Citește și:

Registrul persoanelor condamnate pentru infracțiuni de natură sexuală. Cu poze și date personale. Nu avem, dar îmi doresc așa ceva