Editorial Legea Big Brother, dreptul la viaţa privată şi cetăţeanul de rând
Editorial: Legea Big Brother, dreptul la viaţa privată şi cetăţeanul de rând
16 Oct, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2289
Marime text
Promulgarea, vinerea trecută, a Legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cunoscută sub numele de Legea „Big Brother“, ne face să ne punem sute de semne de întrebare.
Din punctul meu de vedere, această lege încalcă în mod evident dreptul la viaţa privată, dar şi alte drepturi constituţionale, ceea ce ar putea să afecteze şi viaţa cetăţeanului cu drepturi şi obligaţii.
Faptul că trăim într-o lume guvernată de tehnologie, în care reţelele de socializare sunt intens folosite în comunicarea dintre oameni, ar putea să îi determine pe români ori să îşi cenzureze convorbirile ori să facă suficient de multe glume pe această temă, inventând poveşti. Astfel, oricine poate intra în vizorul autorităţilor doar pentru faptul că și-a „permis“ pe propriul cont să născocească lucruri.
Potrivit noii legi, datele de trafic ale abonaţilor și utilizatorilor, care sunt prelucrate și păstrate de către operatorii de telefonie și Internet, vor fi șterse sau anonimizate la momentul la care acestea nu vor mai fi necesare la transmiterea comunicărilor. Dar acest lucru nu va fi făcut mai târziu de trei ani de la momentul efectuării comunicării.
Astfel, fie că este vorba despre informaţii personale împărtăşite prin mail-ul personal, fie că vorbim de conversaţii pe reţelele de socializare ori de convorbiri telefonice, totul este stocat şi urmărit. Oare chiar nu mai avem dreptul la intimitate? Oare va urma o lege conform căreia vor fi înregistrate convorbirile din propria casă cu membrii familiei?
Atunci, de ce se mai numește cont personal banalul mail, dacă nu mai este nimic confidenţial, iar ceea ce este considerat privat devine accesibil în anumite circumstanţe? Unde mai este consimţământul cetăţeanului?
Chiar dacă accesul autorităţilor la datele deţinute de operatorii de telefonie și Internet va fi făcut cu autorizare judecătorească, aceasta nu înseamnă că nu se încalcă dreptul meu la viaţa privată.
Oare este necesar să fim mai urmăriţi decât urmăriţii într-o lume care se vrea a fi democrată?

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii