Editorial Lumea toată e a ta! Sau e doar un simbolism?

Vedem peste tot, de la TV şi social media, până la radio şi chiar presa scrisă, tot felul de postări sau clipuri motivaţionale, care, pe noi, cititorii sau privitorii, ar trebui să ne ajute să devenim mai buni, mai performanţi, mai, mai mai... poate cea mai bună versiune a noastră. De la citatele unor filosofi celebri, până la cuvintele unor anonimi contemporani, totul este la puterea a treia, trebuie să fim buni, curajoşi, oneşti, zâmbitori, muncitori, consecvenţi, iar lista cu adjective arhi-promovate ar putea dura la infinit. Ne pregătim să avem lumea la picioare, să ne bucurăm de succes, să fim femei de carieră, dar şi mame, să devenim manageri într-un timp relativ scurt, să creăm, să muncim, să inventăm strategii sau să evoluăm, toate astea le putem face, AICI şi ACUM!
 
Avem tendinţa să credem tot ce se promovează pe reţele de socializare, să credem că suntem invincibili, de neoprit, să credem că stă doar în puterea noastră să fim eroi şi eroine!

Lumea toată e doar a ta! Oare? Sau e doar un simbolism? 

Oare e doar a noastră lumea? A celor care ne dorim să reuşim imposibilul, să ne bazăm pe munca noastră asiduă, pe IQ-ul de care dispunem şi pe inteligenţa emoţională pe care ne-am educat-o... Oare chiar avem lumea la picioare? Sau e doar un simbolism creat de traineri de dezvoltare personală care reuşesc să umple săli uriaşe de tineri doritori de succes fulminant? Cert e că realitatea este de multe ori alta şi mult mai urâtă decât ceea ce vedem la TV sau pe Facebook. Nu de puţine ori am întâlnit tineri minunaţi, cu o poftă de viaţă nebună, cu un creier mai mult decât senzaţional, care au fost refuzaţi pentru că sunt prea tineri sau pentru că nu au rude sus-puse... Sau un alt exemplu, al tinerilor geniali, inovativi, care nu sunt lăsaţi să se dezvolte din cauza unor superiori prinşi în propriile frustrări, cu veşnica temere comunistă de a se ţine de „fotoliul“ în care au fost aşezaţi (nu ne mai întrebăm cum), sau, din nou, cu „problema“ vârstei. De câte ori nu aţi auzit replicile „Când tu te năşteai, eu făceam facultatea!“ sau „Câţi ani am eu? Crezi că îi am degeaba?!“. Nu neagă nimeni că vârsta aduce cu ea şi o oarecare înţelepciune, dar ce nu pot să înţeleg este faptul că ne folosim de anii pe care îi avem în plus, ne lăsăm măcinaţi de propriile frustrări interioare şi le facem rău tinerilor! Tinerilor, copiilor, speranţa noastră într-un viitor poate mai bun, mai frumos, un viitor în care copilul meu va putea avea lumea întreagă la picioare, folosindu-se doar de inteligenţă, educaţie şi consecvenţă!