Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:13 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Mamaia, stațiunea unde luxul și sărăcia se văd cel mai bine

ro

16 Aug, 2018 00:00 2595 Marime text

Sezonul estival este în toi, iar stațiunile de pe litoral au fost luate cu asalt de mii de turiști, care se bucură de soare și de apa mării. Toate stațiunile, de altfel, s-au transformat în furnicare, iar patronii de hoteluri, pensiuni, restaurante, terase, administratorii de plaje numără fericiți banii încasați. Iar vara continuă și încasările vor fi și mai mari.
 
Dar azi vreau să vorbim despre Mamaia, care rămâne o stațiune a contrastelor. Pe de o parte, sunt plajele de lux, cu baldachine, unde chelnerul îți aduce șampanie rece, plaje unde atmosfera este întreținută de muzică bună, beach baruri cu băuturi fine, plaje cu elemente decorative, care te îmbie să le alegi. Plajele exclusiviste din Mamaia, unde patronii investesc sute de mii de euro ca să învingă concurența și apelează la designeri din străinătate atrag, an de an, turiști cu dare de mână.
 
De cealaltă parte sunt plajele pe care oamenii cu venituri medii se instalează la soare pe cearșaf. Mulți dintre ei iau masa tot aici, pe plajă, direct pe cearșaf. Cu bucate cumpărate de la o autoservire sau de la un fast-food. Alții merg la alimentară, pentru că este mai ieftin, iar prețurile de la restaurantele din Mamaia sunt prea mari pentru bugetul alocat vacanței. Costumele de baie de mii de lei, care evidențiază bronzul de salon și silicoanele, sunt despărțite de doar câțiva metri de costumele de baie cu eticheta „Made in China“.
În ambele cazuri însă, pentru a ajunge pe plajă, chiar lângă firul apei, trebuie să treci mai întâi de marea de oameni care fac plajă printre pubelele supraîncărcate, amplasate pe nisip, înconjurați de gunoaie și coji de semințe.
 
Nu pot să nu amintesc și de cei care își etalează bronzul de la volanul bolizilor de mii de euro, cu motoare turate la maximum, pe aleile din stațiune. De cealaltă parte sunt cei care ajung la plajă cu autobuzul, cărând după ei sacoșele pline cu mâncare, apă și cearșafuri.  
 
În concluzie, Mamaia este stațiunea paradoxurilor și a contrastelor, e stațiunea unde luxul și sărăcia se văd cel mai bine.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii