Editorial Marea Tristeţe Naţională

Când mergeţi pe stradă, când aşteptaţi să vă plătiţi facturile, când vă luaţi copiii de la şcoală, când vă cumpăraţi cartofii pentru tocană, vă uitaţi la oameni? Nu la ei, în ei. Eu mă uit şi am observat un fenomen pe care l-am numit „Marea Tristeţe Naţională”.
 
Nu ştiu exact când a debutat, dar se observă cu uşurinţă evoluţia sa, căci de la adulţi şi bătrâni s-a extins la adolescenţi şi şcolari. Orice român ar putea fi diagnosticat cu o formă sau alta de tristeţe, motivele fiind multiple, iar unele chiar surprinzătoare: traiul într-o familie lipsită de bunurile materiale necesare vieţii, traiul într-o familie abuzivă sau într-una cu părinţii plecaţi în străinătate, cancerul care îndoliază familii, bătrâneţea dusă-n singurătate, poza care nu primeşte mai mult de cinci like-uri pe Facebook, cerinţele profesionale, responsabilităţile familiale, robotul perfect la care se aşteaptă toată lumea. Lista cu motive este imensă, o ştim cu toţii.
 
Cu paşi mici, dar siguri, uităm de tot, de toţi şi de toate până ajungem să uităm şi de noi. Folosim cuiva, oricui, numai nouă nu. Aşa am ajuns, fără să ne propunem, la Marea Tristeţe Naţională. Până şi tristeţea e dusă singură, căci nu mai există conceptul de comunitate, ci doar judecăţi emise de la tribunele conturilor de Facebook. Nici speranţă nu prea mai există, am tot dat-o celor care urmau să ne conducă şi apoi am fost nevoiţi să o retragem. Însă o licărire avem: ne bucurăm de câte ori mai vedem pe câte unul în cătuşe şi cam la asta se reduce tot. Ne spunem că schimbarea nu stă-n noi, ştim că nu ne ascultă nimeni şi credem că nimănui nu-i pasă. Toate aceste gânduri - de disperare, durere şi furie - au dus la o tristeţe ce paralizează acţiunea.
 
În loc să pendulăm între tristeţe, dezamăgiri şi frica zilei de mâine, ar trebui mai întâi să avem o voce pe care să o susţinem, nu să o închidem la primul eşec. Ar trebui să semnalăm neregulile, să vorbim despre ele şi să ne opunem lor. Cu toţii, într-o comunitate, din dragoste. Dragoste din om în om. Putem începe cu un vot.