Editorial Măsuri luate de guvernanţi pentru o educaţie de calitate. Oare sunt suficiente?
Editorial: Măsuri luate de guvernanţi pentru o educaţie de calitate. Oare sunt suficiente?
08 Apr, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2259
Marime text



O altă modificare se referă la valoarea plafonului maxim de acordare a bursei, indexată de la 150 la 500 lei/membru de familie, ca urmare a armonizării acestui plafon la situaţia economică actuală. Un alt proiect finanţat din sumele aferente noilor contracte semnate de Ministerul Educaţiei Naţionale este Programul „Bursa profesională”. Alocările financiare ale acestui program vor permite unui număr de 80.132 de elevi din clasele IX-XI din învăţământul profesional, inclusiv învăţământul dual, să îşi continue studiile cu burse acordate din fonduri europene, 20% dintre elevi provenind din mediul rural. Bursa acordată în acest program, în valoare de 200 de lei, se va acorda tuturor elevilor, indiferent de veniturile părinţilor lor, singura condiţie fiind legată de frecventarea cursurilor.
Aşadar, este de bun augur preocuparea Guvernului de a asigura toate condiţiile pentru o educaţie de calitate. Responsabilii Ministerului Educaţiei ar trebui să aplice o strategie coerentă şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor în care se desfăşoară educaţia copiilor noştri. Măsurile se axează pe reducerea abandonului şcolar, dezvoltarea învăţământului profesional, precum şi corelarea ofertelor educaţionale cu nevoile actuale ale pieţei muncii. Avem nevoie de continuitate în sprijinul acordat elevilor proveniţi din familii cu venituri reduse, a căror posibilitate de a frecventa şcoala sunt reduse, precum şi celor aflaţi la distanţe mari faţă de unităţile de învăţământ.
De asemenea, în paralel cu reducerea abandonului şcolar, trebuie să identificăm soluţiile optime pentru menţinerea tinerilor în ţară, deoarece problema găsirii unui loc de muncă după absolvirea studiilor, fie ele liceale sau universitare continuă să fie dificilă. Mai mult, trebuie identificate şi resursele bugetare necesare pentru desfăşurarea unui proces de învăţământ la standarde înalte, care să ne permită să păstrăm în ţară tinerii şi să le asigurăm condiţiile optime de muncă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Raluca 08 Apr, 2019 12:38 Cand am.facut liceul nu am beneficiat de niciun ajutoe financiar de la stat, dar am concurat serios pt bursa mea. Le dati prea multi bani...degeaba daca nu au motivatia intrinseca de a învăța pentru ei înșiși, pt o viață mai bună