Editorial Meseriaşii

În România, lucrurile nu se pot face decât la faţa locului. Vine meşterul, vede groapa, zice „da, e o groapă mare, vin mâine s-o astup”. „Astup-o azi”, zice clientul. „Nu, pentru că nu sunt pregătit psihic, azi am venit doar să văd groapa, e mare, e frumoasă, o acopăr eu. Mâine vin şi cu sculele”.
 
Altă pildă: ţi s-a stricat un televizor, suni la nenea meşterul - de obicei un moşulică electronist foarte priceput la televizoarele pe lămpi, respecializat către cele color, acum a chiorât deja tot căutând lămpile din plasme, deh, evoluţia! Îi spui ăluia care e buba şi-l întrebi cam cât te-ar costa, aproximativ, o astfel de reparaţie. Răspunsul, aţi ghicit, este: „Nu ştiu, trebuie să văd”. Cum vede el şi după ce criterii stabileşte un preţ e un mister. O ia logic pe nimeritelea, fiindcă trei săptămâni mai târziu televizorul se strică iar şi-ţi bagi picioarele, cumperi altul nou.
 
Pregătirea psihică a oricărui meseriaş are mare legătură cu faţa locului. Ei trebuie să vadă.
 
Ai o maşină de spălat cu care au spălat nişte deştepţi inclusiv monedele rămase prin buzunarele hainelor murdare, chemi un meseriaş să vadă ce are. Îi spui „dom'le, cred că nu merge pompa, trebuie schimbată”… „Nu ştiu, tre' să văd la faţa locului”. Consultaţia, fireşte, nu este gratuită. Vine meşterul de maşini de spălat - ăsta are şi un asistent care-i cară sculele, nu se poate altfel. Se desface maşina, se benoclează lumea înăuntru, se pune verdictul, se spune că trebuie comandată nu ştiu ce piesă, dar chiar şi-aşa, nu se ştie dacă nu va avea soarta televizorului. Şi toată lumea îşi bagă lanternele în buzunar şi pleacă, fără să fi rezolvat nimic. Rămâi cu maşina de spălat căscată şi dezmembrată în mijlocul băii.
 
Dacă ai o maşină cu care-ţi plimbi de colo-colo, un Matiz să zicem, ceva pentru orice buzunar, că dacă ai avea un Ferrari mai degrabă ai schimba ţara decât să mai stai la coadă cu astfel de probleme, o duci la nea electronistu', deci tot la faţa locului, să vadă ce are. Nu-şi dă seama niciodată ce are, dar vine cu trei verdicte. Fie e pompa de benzină, fie contactul, fie cablu de ulei. Mersi. Aşa ştiam şi eu. Tot de la faţa locului, că nu pornea hârbul, şi nu e nevoie să fii neapărat electronist pentru asta.
 
***
Chiuvetistului i-a luat o săptămână să termine pusul chiuvetei. Pregătirea lui psihică pentru treaba asta a durat fix cinci zile pentru o treabă de o oră, dar care a durat vreo cinci ore, cu pauze de ţigară, întrerupte de escape-uri la ţuiculiţa de peste drum. Şi încă să zic mersi că era o rudă de-a mea de-a şaptea spiţă, că altfel… muream dracu' şi nu mai aveam în ce să spăl vasele murdare. Totuşi, notaţi-vă undeva să nu apelaţi la oameni cu nume de câine care-şi evaluează munca pe principiul „cât te lasă inima”. Inima mea e prea largă pentru cât de meseriaşi sunt unii, dar asta e fix problema mea.
 
Cu meseriaşu' de teracote, aceeaşi poveste. Zice că mai întâi trebuie să vină la faţa locului să vadă plăcile, cărămizile şi modelul. Nu am zis că vreau un şemineu, să nu se zăpăcească omu', să nu se sperie, să nu clacheze, Doamne fereşte! Cu ăştia trebuie să fii mai atent decât cu poeţii, sunt de o sensibilitate rarisimă…
 

***
Uneori, mă uit la Discovery Travel and living, unde sunt prezentate ceva case de vacanţă, arhitecturi interesante şi reparaţii fabuloase, sau la „Extreme Makeover”, unde muncitorii ăia într-o săptămână demolează o casă şi ridică alta în loc, dar ce casă! Îţi stă inima în loc. De aici, din locul de unde mă aflu eu, mă consider mulţumită dacă găsesc un meseriaş bun, care să vină, să repare, să înlocuiască şi să se care, fără să-mi umple capul cu amintirile lui din copilărie. Aici schimbi meseriaşii, dar problema rămâne suspendată în ţevi mai ceva ca fantomele din Bel Rasheed. Cu meseriaşii noştri îţi trebuie mai multă răbdare decât cea necesară creşterii unui copil. Mai întâi că toţi, fără excepţie, îşi încep treaba cu o pauză. De ţigară. îşi fac curaj sau nu ştiu ce dracu'.
 
E hilar, dacă stai să te gândeşti. Îmi vine să-i reped sau să le fac galerie ca la un meci de fotbal, un fel de „hai, băi, nene”, „hai cu scula aia”, „hai cu şurubu'”, „bravo”, „uraaaaa, s-a dat o gaură”… Să-i încurajez, dreacu', cu un „hai, cuţu, cuţu, ia de-aici o bombonică”, să nu adoarmă cu capul pe vreun robinet, ceva, sau să nu muşte din chiuvetă.