Editorial Moartea nu e microbistă
Editorial: Moartea nu e microbistă
18 Nov, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2795
Marime text
Plănuiam ca astăzi să scriu despre altceva, dar moartea fostului component al Generaţiei de Aur Daniel Prodan mi-a schimbat, dureros, subiectul. Didi a fost unul dintre idolii copilăriei mele, iar plecarea sa dintre cei vii, la numai 44 de ani, m-a întristat profund. Moartea a fost singurul adversar pe care fundaşul de fier al României nu a putut-o ţine în frâu, cum a făcut atât de bine cu atâţia mari atacanţi ai lumii.
Pe când eram copil şi jucam şi eu, ca toţi cei de vârsta mea, fotbal în curtea şcolii sau în faţa blocului, evoluam în apărare. Îmi făcusem chiar şi un număr, din piele albă, pe care îl cususem pe spate la bluza de trening. 3. Număr de fundaş. Inevitabil, m-am apropiat sufleteşte de jucătorii care interpretau acest rol în echipă, iar Daniel Prodan a fost unul dintre fundaşii a căror evoluţie pe teren mi-a plăcut mult. Aveam şi un poster cu el (luat dintr-un ziar de sport), pe care îl lipisem pe uşa camerei mele.
La numai 22 de ani, Didi juca titular în echipa naţională de fotbal a României la Campionatul Mondial din SUA. Meciurile sale memorabile mi-au rămas în amintire. Făcea un marcaj la sânge, dar a înscris şi câteva goluri decisive. Cine nu-şi aduce aminte de reuşita sa din meciul cu Glasgow Rangers, din Liga Campionilor, sau de cum a adus victoria României, 3-2, în disputa cu Slovacia? Am revăzut, târziu în noapte, când am aflat de moartea lui Didi, golul acela spectaculos din disputa cu echipa scoţiană, jucată în 1995. Ce jucător a fost Prodan!
Moartea nu e însă microbistă, să aibă respect sau frică (luaţi-o cum vreţi) faţă de truditorii ori artiştii dreptunghiului verde şi să-i ocolească. Mai devreme sau mai târziu, fie tineri sau bătrâni, îi ia pe toţi, ca pe orice muritor. În faţa morţii, performanţele sportive, oricât de mari ar fi, dar şi renumele pălesc, nu mai au valoare. Daniel Prodan a plecat însă prea devreme dintre noi. Fulgerător. Nimeni nu se aştepta ca un om atât de puternic, de jovial şi de plin de viaţă să părăsească atât de repede această lume, în urma unui infarct. Acum joacă fotbal în echipa cerească, alături de alţi foşti mari jucători. Adio, Daniel Prodan!
Pe când eram copil şi jucam şi eu, ca toţi cei de vârsta mea, fotbal în curtea şcolii sau în faţa blocului, evoluam în apărare. Îmi făcusem chiar şi un număr, din piele albă, pe care îl cususem pe spate la bluza de trening. 3. Număr de fundaş. Inevitabil, m-am apropiat sufleteşte de jucătorii care interpretau acest rol în echipă, iar Daniel Prodan a fost unul dintre fundaşii a căror evoluţie pe teren mi-a plăcut mult. Aveam şi un poster cu el (luat dintr-un ziar de sport), pe care îl lipisem pe uşa camerei mele.
La numai 22 de ani, Didi juca titular în echipa naţională de fotbal a României la Campionatul Mondial din SUA. Meciurile sale memorabile mi-au rămas în amintire. Făcea un marcaj la sânge, dar a înscris şi câteva goluri decisive. Cine nu-şi aduce aminte de reuşita sa din meciul cu Glasgow Rangers, din Liga Campionilor, sau de cum a adus victoria României, 3-2, în disputa cu Slovacia? Am revăzut, târziu în noapte, când am aflat de moartea lui Didi, golul acela spectaculos din disputa cu echipa scoţiană, jucată în 1995. Ce jucător a fost Prodan!
Moartea nu e însă microbistă, să aibă respect sau frică (luaţi-o cum vreţi) faţă de truditorii ori artiştii dreptunghiului verde şi să-i ocolească. Mai devreme sau mai târziu, fie tineri sau bătrâni, îi ia pe toţi, ca pe orice muritor. În faţa morţii, performanţele sportive, oricât de mari ar fi, dar şi renumele pălesc, nu mai au valoare. Daniel Prodan a plecat însă prea devreme dintre noi. Fulgerător. Nimeni nu se aştepta ca un om atât de puternic, de jovial şi de plin de viaţă să părăsească atât de repede această lume, în urma unui infarct. Acum joacă fotbal în echipa cerească, alături de alţi foşti mari jucători. Adio, Daniel Prodan!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii