Editorial Ne căţărăm pe morminte pentru un minut de faimă

Să vorbim de această precampanie electorală pentru prezidenţiale, unde majoritatea candidaţilor se caţără pe morminte pentru captarea opiniei publice, şi sunt oripilată că există televiziuni care trăiesc doar din asta.
Mai ţineţi minte emisiunile despre Elodia ale lui Dan Diaconescu, care durau toată noaptea şi râdeam în hohote de prostia celor care îi fac rating? Au trecut ani buni şi facem acelaşi lucru, dar nu doar noaptea, ci 24 de ore. Ne suim pe morţi şi tragedii pentru un minut de faimă, dar când se exagerează cu minutul se ajunge la penibil şi falsitate. Asta face în ziua de azi o parte a mass-mediei româneşti, care a aruncat manualul de deontologie la gunoi şi s-a transformat în armă de propagandă pentru o singură persoană.
 
Vor urma dezbaterile electorale. Toţi vor  promite că nu o să mai avem cazuri precum cel de la Caracal, că vor reforma justiţia, că vor salva România, care nu cred că mai are nevoie de salvare, ci direct de resuscitare. S-a înecat de mult, când valul de incompetenţi a pus stăpânire pe întreg sistemul până l-a distrus.
 
Nu avem un sistem educaţional performant, iar sistemul de sănătate are mai multe erori decât un joc făcut de nişte începători. Nu mai vorbim de marea groapă a diferenţelor dintre salariile de la stat şi privat. Sunt două lumi complet diferite. Există un sistem al statului degeaba şi mâncatul banului public, unde izvorăşte constant un râu de salarii mărite constant şi prime, bonusuri, procente etc. pentru angajaţii care riscă să facă urticarie de plictiseală. Mai există un sistem al oamenilor care nu ştiu ce înseamnă program mai scurt de 8 ore, care lucrează şi în weekend şi fac şi ore suplimentare pentru 100 de lei peste minimul pe economie pentru a plăti acele 4 rate şi a ţine un copil la şcoală. Copil care are nevoi, dar şi şcoala unde învaţă are, pentru că fondul clasei, fondul şcolii, flori la dirigintă, flori la profa aia naşpa care nu trece fără să primească un cadou. Şi se îmbolnăveşte copilul şi trebuie să mergi la spital să aştepţi 5 ore la urgenţă pentru a ţipa o asistentă la tine şi a asculta cum toţi asistaţii sociali vin cu dureri de burtă. Şi te întorci acasă şi spui că vrei să te implici şi tu să schimbi sistemul depravat şi porneşti televizorul să vezi dacă ai cu cine vota.
 
Şi ce vezi la televizor? Aceleaşi ştiri despre o crimă şi cum toţi promit că schimbă sistemul, când singura problemă a sistemului sunt ei.