Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:36 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Noua lege a serviciilor funerare a pus bomboana pe colivă

ro

08 Feb, 2016 00:00 3378 Marime text


Obiceiurile noastre în ceea ce priveşte ritualul de înmormântare, ce datează de secole, sunt schimbate de noile reglementări ale Uniunii Europene. Dacă nu ştiaţi deja, mai nou, familia celui trecut în nefiinţă este obligată să depună trupul neînsufleţit la o casă mortuară după o oră de la momentul decesului. Astfel, obiceiul nostru de a ţine mortul trei zile în casă nu mai este acceptat.
 
Astfel, priveghiul din locuinţă, unde toate rudele şi cunoscuţii îşi luau adio de la defunct şi depănau amintiri sau îşi exprimau gânduri cu privire la cel pe care l-au pierdut nu mai este admis. Însă regulile „infrastructurii“ mortuare nu pot fi urmate întocmai în ţara noastră, întrucât nu găseşti capele la toate bisericile, mai ales la ţară, unde omul de rând poate nici nu a auzit de aşa ceva. Suntem ţara care, nici după un sfert de secol de la Revoluţie, nu are în fiecare localitate o capelă în care oamenii să-şi privegheze morţii. Astfel, în majoritatea satelor, familia îşi ţine mortul acasă câte trei zile, ceea ce nu este tocmai igienic.
 
Noua lege funerară mai vine cu o precizare, conform căreia românii vor putea avea înmormântări fără preot.
 

„Înmormântarea poate fi religioasă sau laică, precedată sau nu de incinerare. Locul şi modalitatea înmormântării vor fi conforme voinţei exprimate în timpul vieţii de persoana decedată, fără nicio modificare a ultimei voinţe a acesteia“, spune Legea 102/2014, la art. 16.

 
În cazul în care decedatul le-a purtat un dispreţ profund preoţilor şi nu doreşte ca aceştia să vorbească şi să ţină slujba la înmormântarea sa, se impune întrebarea: vor mai dori preoţii să găzduiască temporar trupul neînsufleţit în capela bisericii? Eu sunt sigură că nu se va întâmpla acest lucru! Şi sunt sigură, de asemenea, că nu l-ar accepta nici măcar în cimitir. Prin urmare, legea aceasta care oferă variante de înmormântare - religioasă sau laică - este dificil de pus în aplicare.
 
Şi asta nu e tot. Legea va da dreptul administraţiei de a-ţi confisca locul de veci dacă nu ai grijă de el timp de doi ani.
 
Însă, până vom depăşi piedicile care ţin de  lipsa unei „infrastructuri“ mortuare, mai trebuie să trecem peste alte greutăţi, generate de modul particular de a gândi al unui individ sau al unei colectivităţi. Acele zile de priveghi le dădeau voie apropiaţilor defunctului să se despartă încetul cu încetul de persoana decedată, să se obişnuiască cu ceea ce s-a întâmplat, astfel, întristarea îşi mai pierdea din intensitate. Modificarea aceasta vine peste nişte obiceiuri foarte bine fixate, iar aceste transformări îi vor întoarce pe dos, cu certitudine, pe cei mai mulţi.
 
Prin urmare, pentru o perioadă destul de mare de acum încolo, cred că lucrurile vor merge, iertaţi-mi comparaţia, în ritmul schimbărilor impuse de normele juridice europene privind tăierea porcului. Cu toate că, de câţiva ani, porcul trebuie ameţit înainte de sacrificare, românul îşi pârleşte şoriciul tot cum ştie el din tradiţii şi obiceiuri. Nu cred că noua lege funerară va fi respectată la noi. Cred că Biserica şi oamenii nu sunt încă pregătiţi să renunţe la tradiţii şi superstiţii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Costel Ticu 10 Feb, 2016 09:57 Este dureros ca suntem obligati, prin legi idioade, votate niste oameni care ( eu consider )ca nu ma reprezinta, cu o inteligenta indoielnica, sa renuntam la identitatea noastra, obiceiurile noastre, datinile neamului nostru. Consider normal infiintarea acestor case mortuare, care pot fi folosite de cei care nu au alte posibilitati sau etc., dar nu consider normal sa fiu obligat in acest sens . De ce nu este o lege care sa oblige nemtii sa renunte la ,,october fest,, ? De ce nu este o lege care sa oblige spaniolii sa renunte la coride ? etc.
  • Cosmin 08 Feb, 2016 18:45 Cam ca si cu asomarea porcului. Nu e o paralela, e realitatea neaos romaneasca