Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:34 18 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Nu toți eroii poartă pelerină, unii poartă costum de pompier!

ro

25 Feb, 2023 00:00 2560 Marime text


În urmă cu două seri, un incendiu de proporții a cuprins terasa unui bloc din cartierul constănțean Faleză Nord.
 
În cauză, este deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă, iar autoritățile în drept vor decide cine se face răspunzător de izbucnirea incendiului.
 
Dincolo, însă, de aceste aspecte, mi se pare esențial să vorbim, să scriem și să lăudăm prompta intervenție a echipajelor de salvare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța.
 
Circa 40 de persoane au fost scoase din blocul în flăcări de către pompierii constănțeni, iar alte 30 de persoane s-au autoevacuat.
 
În total, aproximativ 70 de persoane au fost salvate și, din fericire, orice tragedie a fost evitată, nicio viață nefiind pierdută.
 
Mobilizarea pompierilor, ireproșabilă de altfel, nu a trecut neobservată, iar oamenii le-au mulțumit salvatorilor pentru promptitudine și profesionalism.
 
„Au fost operativi toți! Trebuie să specificați asta“, le-au spus oamenii salvați din blocul în flăcări membrilor mass-media prezenți la eveniment.
 
Și este, cu adevărat, de specificat.
 
Cu atât mai mult cu cât aceasta nu este singura misiune pe care pompierii din Constanța o încheie cu succes și în care își dovedesc profesionalism și dedicarea.
 
Incendiul care a cuprins în decembrie 2021 imobilul devenit cunoscut drept Blocul Grindeanu, care a distrus zeci de apartamente, nu a reușit însă să facă nicio victimă, oamenii fiind salvați de pompierii ISU Dobrogea.
 
Totodată, incendiul izbucnit în cursul verii 2022 la biserica din cartierul Tomis Plus a fost lichidat tot fără pierderi de vieți omenești, de asemenea, grație intervenției prompte a pompierilor constănțeni.
 
Exemplele nu se opresc însă aici.
 
Cu atât mai mult, trebuie specificat că acești oameni reușesc să înfăptuiască adevărate minuni în contextul în care tehnica și dotările nu sunt poate, de fiecare dată, excepționale.
 
Într-o lume în care părem tot mai axați pe sublinierea aspectelor negative, pe egoism și gânduri rele, este bine să ni se reamintească prin fapte concrete că nu toți eroii poartă pelerină – unii poartă costum de pompier!
 
Citește și
Mărturii
Salvatorii ISU Dobrogea, lăudați de oameni pentru intervenția la incendiul din Faleză Nord!

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii