Editorial Părinții de pe bancă!
Editorial: Părinții de pe bancă!
07 Sep, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
3995
Marime text
- Considerați oare că cei mici sunt „independenți“ pentru că leagă prietenii cu alți adulți? Nu, nu sunt independenți, ci doar caută atenția pe care dumneavoastră nu sunteți dispuși să i-o acordați, din comoditate.
Săptămâna trecută, un individ despre care ulterior s-a stabilit că era militar a fost arestat preventiv, sub acuzații de agresiune sexuală și ultraj contra bunelor moravuri, în speță, exhibiționism.
Potrivit acuzațiilor ce se i se aduc, sub pretextul că este salvamar, acesta ar fi pretins că ajută o fetiță de opt ani să învețe să înoate, iar cu această ocazie ar fi atins-o în diferite zone intime. Totul s-a întâmplat pe o plajă din Constanța, fetița fiind însoțită de tatăl său.
Nu o dată, am văzut părinți comozi, care vin în parc ori pe faleză, de exemplu, cu cei mici, se instalează confortabil pe o bancă și admiră marea, frumusețile naturii, sunt ocupați cu telefonul, ori cu partenerii de discuție și uită cu desăvârșire de prezența micuților pe care i-au adus „la joacă“. Mai rău, încă, uită complet de faptul că ar trebui să îi supravegheze, să fie prezenți acolo, pentru ei.
Iar ce mi se pare culmea inconștienței este că acești părinți, unchi, mătuși, bunici sau rude ce însoțesc copilul se arată foarte încântate când cel mic găsește pe cineva străin pe care să-l „agaseze“.
Nu înțeleg de ce, dar mare parte din români se arată foarte dornici ca cei mici să interacționeze cu străini. Iar asta, indiferent dacă acel străin are ori nu copii, are ori nu ce căuta pe lângă copilul în discuție, ignorat de familia sa.
Dacă se întâmplă ca acești părinți (bunici, etc.) de pe bancă să observe că cel mic și-a găsit alt partener de joacă, ori alt adult să-l bage în seamă, aceștia se simt și foarte mândri, încurajați de îndrăzneala celui mic, dar parcă o iau și ca pe o aprobare de a-și continua activitățile în care micuțul nu este inclus.
Oameni buni, nu este cazul să fim paranoici, dar haideți să deschidem bine ochii!
Poate intențiile cetățeanului ce s-a băgat în seamă cu micuțul dumneavoastră nu sunt tocmai oneste. Sau poate că sunt, dar dumneavoastră nu aveți de unde să știți dacă nici măcar nu vă duceți să schimbați două-trei vorbe cu omul, dacă nu dați de înțeles că micuțul este ocrotit, este însoțit de adulți care îl supraveghează. Nu de adulți care l-ar „plasa“ fără ezitare în brațele primului adult amabil, politicos ori binevoitor.
O plimbare cu un copil este relaxantă, da, dar nu este mereu comodă. După un copil trebuie să stai, să mergi unde merge și el, să îl surpaveghezi continuu, chiar dacă discret.
Considerați oare că cei mici sunt „independenți“ pentru că leagă prietenii cu alți adulți? Nu, nu sunt independenți, ci doar caută atenția pe care dumneavoastră nu sunteți dispuși să i-o acordați, din comoditate.
Mult prea multe tragedii au avut ca punct de pornire ignorarea, chiar și involuntară, a copiilor.
În week-end, o fetiță de șase ani s-a pierdut pe o plajă din Năvodari și a fost găsită, după mai bine de o oră, pe o plajă din Mamaia.
Când suntem cu copiii pe plajă, la plimbare, în parc, suntem, în primul rând, pentru plăcerea lor, iar abia apoi pentru a noastră. Dacă vrem să ne bronzăm șapte ore liniștiți sub soare, lăsăm frumușel copilul cu cineva acasă și mergem singuri. Dacă nu avem cu cine să-l lăsam, reducem timpul de bronzat, ori lăsăm sesiunea pentru peste câțiva ani când copilul va fi, cu adevărat, independent.
Nu mai aveți încredere în orice străin cu care copilul dumneavoastră interacționează! Această interacțiune nu înseamnă că cel mic este independent, înseamnă doar că este ignorat și caută în altă parte atenția pe care dumneavoastră nu sunteți dispuși să i-o acordați. Din comoditate.
Nu fiți comozi, dragi părinți / bunici / etc.! Fiți atenți! În joc, e chiar copilul dumneavoastră!
Citește și:
Constănțeanul suspectat de exhibitionism și acuzat că ar fi atins o minoră pe plajă era militar. Poziția UM 01375 Constanța
Fetiță de șase ani, pierdută pe o plajă din Năvodari, găsită pe una din Mamaia
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii