Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:29 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Pe cine „trage“ Mazăre după el? Constanţa va avea un nou viceprimar!

ro

10 Dec, 2015 00:00 3287 Marime text


Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, va fi judecat, în cel de-al treilea dosar din „cariera“ sa, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ieri, DNA Bucureşti a decis trimiterea sa în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi conflict de interese, în formă continuată (12 acte materiale).
 
În cauză a fost deferit Justiţiei şi actualul viceprimar al municipiului Constanţa Gabriel Marius Stan, bănuit de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. De la acesta, preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Constanţa, Decebal Făgădău, primarul interimar al Constanţei, cerea, aproape de finele lunii trecute, „o implicare mai mare“.
 
Câteva zile mai târziu, Costin Răsăuţeanu, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Tineret a PSD Constanţa, a fost ales noul viceprimar al Constanţei, acesta ocupând locul lăsat vacant de Făgădău. În contextul în care Gabriel Marius Stan a fost trimis în judecată, este de aşteptat ca, în perioada imediat următoare, Constanţa să aibă un nou viceprimar. Oare cine va fi şi ce culoare politică va avea? Va permite „opoziţia“ ca noul vice să fie tot social-democrat? Rămâne de văzut.  
 
Ca o paranteză, în urmă cu fix un an, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la posibila săvârşire de către Radu Ştefan Mazăre a infracţiunii de conflict de interese. Fostul primar era acuzat că, „în calitate de reprezentant al municipiului Constanţa, a semnat cinci contracte şi un acord-cadru (cu cinci contracte subsecvente) încheiate între Primăria Constanţa şi două societăţi comerciale (SC Conpress Holding SRL şi SC Soti Cable Neptun SRL), care îl au ca asociat pe Strutinsky Sorin Gabriel, persoană cu care Radu Ştefan Mazăre se află în relaţii comerciale în alte opt societăţi“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii