Editorial Prea puțin în prezent, rătăcit între memorie și imaginație

 
Omul are două formidabile abilități – memoria și imaginația. Pe de-o parte, este capabil să-și aducă aminte, cu lux de detalii, tot ce a trăit și a experimentat la nivel fizic sau emoțional. Iar, pe de altă parte, își poate folosi fantezia, spectaculos, pentru a pune la cale tot felul de povești ce ar putea avea loc în viitor.

Aceste două daruri ar trebui însă folosite cu măsură, căci, adesea, se transformă în poveri și piedici în calea unei vieți line și echilibrate. Căci, fiind preponderent în trecut  - și alimentând astfel regrete, nostalgii, suferințe - sau în viitor - rumegând în minte tot felul de scenarii care vin la pachet cu anxietăți, cu spaime, cu îngrijorări – uităm că singura noastră certitudine este prezentul, că acum și aici este de fapt tot ce avem și tot ce putem modela pentru bună-starea noastră interioară.
Atunci când nu ești prezent în fiecare clipă din viața ta, de fapt nici nu trăiești cu adevărat, ci ești prizonierul unor iluzii, ești carcasa obosită a unei minți care rătăcește abulică în evenimente din trecut sau în proiecții din viitor. Viața trece pe lângă tine, nu te găsește „acasă” și pleacă mai departe, lăsându-te cu „filmele” tale, prins în
capcana veșnicelor întrebări de tip ce-ar fi fost dacă sau cum ar fi să...

Când trăiești în acum, spațiul și timpul pur și simplu se dilată, afli că poți găsi bucurii și împlinire în cele mai neînsemnate lucruri, că nu mai ești bântuit de frici și de regrete, că ai căpătat libertate de spirit, încredere și acceptare – față de tine și față de ceilalți. Impermanența lumii nu te mai sperie, îmbrățișezi fiecare clipă cu entuziasm și experimentezi schimbarea cu deschidere și curaj.
Mintea ta este un miracol, unul din darurile cele mai de preț. O ai la îndemână clipă de clipă, pentru a-ți crea cu ea realitatea. Deci ai grijă ce pui acolo, fii atent la sursele din care îți alimentezi gândurile, la oamenii pe care îi alegi să-ți fie aproape, la informația de care te lași bombardat. Căci toate astea fac diferența în calitatea vieții tale.

Schimbarea cere puțin exercițiu, e adevărat, conștientizarea s-ar putea să nu-ți iasă totdeauna din prima, dar important e s-o apuci „pe cale”, să lucrezi zilnic pentru această transmutare care presupune renunțarea la identitatea cea veche. Omul este o ființă a obiceiului din care își face casă și reper. Iar schimbarea îl poate umple de spaime, căci pășește într-o zonă de necunoscut. Dar și de infinite posibilități! Fă-ți o altă casă din aceste oportunități, joacă-te cu tot ce ți se oferă nou, ai curaj, și vei fi răsplătit cu o inimă plină de recunoștință și de acceptare - acceptarea ideii că nimic nu durează, că viața e mult prea scurtă ca să o risipești trăind după standarde exterioare, pentru a te „potrivi” în lumea celor din jur (care – poate nu te-ai gândit la asta! – sunt prea preocupați cu propria lor nevoie de „a da bine” pentru a fi atenți la imaginea ta).

Transmutarea către o viață trăită nu doar între memorie și imaginație, ci mai mult în prezent, atent la ce ți se întâmplă, la ce simți, la felul cum își gestionezi emoțiile, îți poate oferi o perspectivă cu totul nouă, depășirea unor concepte precum ghinion sau noroc, detașarea de suferințele din trecut, risipirea confuziei mentale, ieșirea din victimizare, reducerea stresului, a vinovăției, frustrării și a conflictelor interioare și exterioare cu cei din jur, mobilizarea de a face tot ce poți cu ceea ce ai la îndemână, de a deveni, practic, varianta ta cea mai bună.