Editorial Prima zi de şcoală

Eveniment care nu poate trece neobservat, indiferent de ciclul de învăţământ în care te afli, prima zi de şcoală este, teoretic, întâiul test al copleşitoarelor emoţii. Aceste ore trec ca o clipă şi marchează începutul unei noi ere, educaţia!

Încurajaţi-vă odraslele că la grădiniţă, şcoală, gimnaziu, liceu, chiar şi facultate, cadrele de învăţământ sunt bune şi competente, iar într-o eventuală judecată neoficială, o să îi susţineţi pe profesori. Piticii trebuie să simtă în învăţătoare un al treilea părinte, un al cincilea bunic, un atotştiutor la care să se întoarcă zilnic cu plăcere.

Dar haideţi să ignorăm puţin prima zi a liceenilor, pentru care băncile şcolii au devenit mesele din cafenelele alăturate incintei de învăţământ şi unde absenţele se scurg printre cafele şi ţigări, mai repede chiar şi decât timpul irosit în van. Voi vorbi despre acea luni din septembrie când, însoţit de cei mai apropiaţi membri ai familiei şi de buchetul pentru „doamna“, ai călcat prima dată pragul şcolii.
Cât ai da să retrăieşti următoarele clipe? După o lungă anchetă a părinţilor, referitoare la calitatea şcolii şi a competenţei învăţătoarei, familia petrece ore preţioase în magazine, în goana după caiete, creioane, culori, stilou, penar, ghiozdan şi toate minunile care ţi-ar putea alina primele clipe de singurătate din ceea ce va deveni procesul formării tale.

Cât ai da să retrăieşti următoarele clipe? Poate următorul amănunt nu mai este de actualitate, acum fiind la modă să epatezi pe coridoarele şcolii, dar imaginează-te din nou în vestuţă, cămaşă, pantaloni sau fustiţă şi pantofiorii aia mărimea 32. Buchetul de flori mai mare decât ţâncul din tine era ofranda care cerşea atenţia cuvenită pentru a izgoni lacrimile care stăteau să şiroiască pe obrajii ce urmau să fie pătaţi de cerneală în lupta cu stiloul.

Cât ai da să retrăieşti următoarele clipe? Ce moment al vieţii poate fi mai limpede decât sentimentul pur al întregirii familiei pentru binele tău? Modul în care părinţii te-au strâns de mână în ziua aceea, felul în care te-au încurajat, pupicul de „la revedere“ valorează în sufletul oricărui adult mai mult decât al 13-lea salariu. Iar când ziua s-a încheiat, după ce îţi tremuraseră groaznic genunchii printre camarazii pe care urma să îi cunoşti, iată că povesteai triumfător părinţilor cum a decurs întâlnirea cu „doamna“.

Dragi cititori, dacă nu aţi avut un apropiat care să înceapă şcoala anul acesta, vă rog să mergeţi în toamna lui 2015, să asistaţi pasiv la această festivitate cu puternică încărcătură emoţională şi însemnătate determinantă şi favorizantă pentru viitorul oricăruia dintre noi. În încheiere, propun un exerciţiu de imaginaţie: închide ochii şi transpune-te în pielea ta între acele două clopoţele care au marcat începutul dezvoltării tale intelectuale şi sfârşitul primei zile de şcoală.

P.S. Sănătate şi succes foştilor colegi de la Şcoala nr. V ,,Nicolae Iorga” şi doamnei învăţătoare Adam.