Editorial „Record de viteză“… parlamentară

Teama că îşi vor pierde mandatele de parlamentari i-a mobilizat exemplar pe cei care deja au început să coboare din turnul lor de fildeş şi să revină… printre oameni. Astfel, am avut parte de primul „record de viteză“ demonstrat, deocamdată, de senatori.
 
Concret, pe 10 octombrie, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, depunea un proiect de lege privind eliminarea a 102 taxe nefiscale de la 1 ianuarie 2017. Printre taxele ce urmează a fi eliminate se regăsesc: timbrul de mediu pentru autovehicule, taxe la Registrul Comerţului, taxe consulare şi de cetăţenie, taxe pentru cazierul fiscal, taxele radio-TV, taxa suplimentară pentru eliberarea paşaportului temporar, taxa pentru pierderea sau modificarea actelor, taxe extrajudiciare de timbru, taxa pentru permisele de pescuit recreativ sau sportiv, taxa pentru serviciile prestate de MAI pentru public, tarifele percepute de Casa Naţională de Pensii.
 
Mulţi români aplaudă iniţiativa, bine-venită, de altfel, fără a-şi pune câteva întrebări simple, de bun-simţ. De ce tocmai acum? Nu ştia Dragnea de existenţa acestor taxe când a preluat, în 2012, guvernarea? Liderului PSD i-au trebuit aproape patru ani ca să realizeze inutilitatea taxelor pentru care acum bate din pinteni pentru a fi eliminate?
 
Şi cum momentul critic se apropie - 11 decembrie 2016, ziua în care se va desfăşura scrutinul ce decide viitoarea componenţă a Parlamentului României şi, implicit, cine va prelua guvernarea în următorii patru ani -, proiectul Dragnea a avut parte de un regim preferenţial, totul desfăşurându-se pe repede înainte.
 
Vă vine să credeţi sau nu, într-o zi, proiectul respectiv a fost trimis şi la comisie, şi în plen, la votul final din Senat, unde, bineînţeles, a trecut fără probleme. Cine ar fi îndrăznit să se pună de-a curmezişul în prag de alegeri?! Proiectul a trecut de Senat, soarta lui va fi decisă de parlamentarii din Camera Deputaţilor, ca for decizional. De această data, nu trebuie să avem nicio emoţie. Va trece fără probleme şi în „timp record“.
 
În contextul prezentat, întrebările nu-mi dau pace. Câţi concetăţeni vor considera cele întâmplate drept un semn că abordarea Parlamentului faţă de nevoile oamenilor se va schimba pe viitor şi câţi vor conştientiza că această „atenţie“ este măsluită şi cu un scop bine definit - atragerea voturilor şi asigurarea preluării guvernării ?... De ce nu s-a înregistrat acest „record de viteză“ parlamentară şi în cazul altor proiecte legislative ce zac în sertare, prăfuite, dar care ar schimba cu mult mai mult situaţia românilor - legea salarizării unice, spre exemplu? De ce consensul politic şi prezenţa la locul de muncă - Parlamentul României - nu funcţionează pe toată durata legislaturii? De ce grija faţă de contribuabilul de rând nu se manifestă la parlamentari permanent şi sunt „preferate“ doar perioadele preelectorale?