Editorial Rock, Revoluţie, România!

Între rock şi iubirea fără sfârşit este nevoie de dreptatea şi dragostea de ţară. În mod normal, aş fi scris astăzi despre corupţia care ucide, despre nepăsarea autorităţilor şi despre slăbiciunea instituţiilor statului, despre cei 32 de eroi ai unei generaţii căreia deşi nu prea i se dă credit, au dovedit că pot face revoluţii.

Probabil că povestea crematoriului improvizat din clubul Colectiv ar putea fi considerată cea mai mare tragedie petrecută în România în acest secol. Acele torţe vii, vreau să cred că reprezintă mai mult decât o tragedie, o pierdere necuantificabilă pentru familie şi prieteni, ci chiar flacăra revoluţiei din stradă. Destinele frânte ale acelor tineri s-au transformat în liantul dintre români, între Bucureşti şi restul ţării. Tineri şi mai puţini tineri, cu toţii au strigat ca vor ca premierul, ministrul de interne, primarul sectorului 4 să renunţe la funcţii. Toţi au scandat neîncetat mesaje clare cu speranţa că vor schimba sistemul românesc după tragedia de la Colectiv, unde 32 de tineri au pierit. Mânaţi de nădejde, dar şi de mânie, aceşti oameni nu se vor opri aici. Ofranda a fost primită doar pe jumătate. Pleacă ai noştri, vin ai noştri - vorba lui Caragiale, aşa că nu avem de ce ne bucura. Deocamdată.

O vom putea face când vom primi răspunsuri, iar vinovaţii pentru tragedia din clubul groazei vor fi pedepsiţi, când parlamentul va demisiona, când referendumul din 2009 privind reducerea numărului de senatori şi deputaţi la 300 va fi aplicat. Ştiu că sunt mult prea optimistă sau poate am aşteptări prea mari, însă demisia lui Ponta şi a cabinetului său nu este o victorie completă. Pentru mine şi pentru mulţi dintre dumneavoastră, nu este o soluţie nici rămânerea PSD la guvernare şi nici rocada cu PNL. Aud că se poartă negocieri între servicii pentru o formulă de guvernare şi se caută figuri uşor digerabile. Pentru asta să se fi ieşit în stradă? Eu cred că nu. „Neprihăniţii” lideri liberali s-au grăbit să ceară alegeri anticipate? Pentru asta s-a ieşit în stradă? Eu zic că nu. E prea puţin, oameni buni. Constituţia este învechită şi lasă loc de prea multe abuzuri, iar corupţia nu-şi are sediul într-un loc anume ca să mergem în zilele viitoare şi să-i cerem demisia.

Indiferent de ce-şi doresc conducătorii, noi nu am terminat curăţenia încă! Ar fi fost simplu să ne înfruptăm din „leşurile” penalilor din guvernul Ponta, dar avem lecţia învăţată şi nu vrem să vină alţii care reprezintă acelaşi comportament, aceeaşi mentalitate, aceeaşi substanţă! Unii dintre noi îşi doresc eliminarea imunităţii parlamentare, alţii un guvern de tehnocraţi, iar unii mai cred în politică. Schimbarea abia acum începe şi nu trebuie să ne oprim până când nu vom avea o ţară ca afară, iar cei plecaţi prin lume de urâtul vieţii din România se vor putea întoarce cu drag acasă, să trăiască aici... Cred că avem solicitări de bun simţ şi n-ar trebui să ne oprim până când îi vom scoate la careu pe toţi cei care au săpat de fapt cele 32 de morminte şi ar trebui să se roage pentru sănătatea răniţilor, 130 la număr? Numărul victimelor aproape că justifică o revoluţie! Fără gloanţe, fără sânge, pe ritmuri de rock, cea mai frumoasă stare de spirit! E timpul potrivit! Pregătiţi-vă şi nu uitaţi prea curând că: #Moartea nu ia spaga! #Colectiv 32#Coruptiaucide

P.S.
Îmi cer scuze prietenilor, cititorilor, ascultătorilor şi telespectatorilor mei, mă înclin şi sunt dispusă să ajut în orice mod familiile victimelor din ‪#‎colectiv‬, dar am ales aseară să nu ies în stradă, la mitingul de la Constanta, de vreme ce printre noi, civilii, se strecuraseră și oamenii politici. Partidele care şi-au trimis soldaţii sau chiar liderii la minting trebuie să înţeleagă că mai au multe răspunsuri de dat până să-şi permită să considere că bariera dintre noi şi ei a căzut odată cu un guvern.