Editorial Salută, salută, salută!

Oameni buni, oameni răi, sociabili sau sociopaţi, toţi trebuie să acceptăm că împărţim aceeaşi lume, aceeaşi ţară sau acelaşi oraş. E timpul să realizăm că paradisul este aici, pe Pământ, şi că este datoria noastră să evităm micile „mari“ probleme care ne întunecă lumina sufletească. Haideţi să ne descreţim frunţile şi să ne apropiem unii de ceilalţi, fără prejudecăţi legate de nivelul de trai, intelect, religie, sex, vârstă sau alte criterii mult prea neregulate pentru a întocmi ierarhii.

Astăzi, la facultate, un cadru universitar ne prezenta foarte relaxat că s-a împăcat cu ideea ca unii dintre foştii studenţi să-l scutească de „învechitul“ obicei de a se saluta reciproc. Această problemă am întâlnit-o şi eu adesea la un colectiv de copii dintr-un domeniu privat. Când practicam tenisul la Şcoala Sportivă, antrenamentul începea cu pregătirea organismului pentru efort, dar numai după ce salutam toţi antrenorii de pe terenurile alăturate celui pe care mă pregăteam. Astăzi, constat cu mâhnire că ţâncii n-au habar de acest ritual de care părinţii îi scutesc din motive numai de ei ştiute.

Nu pot folosi sintagma „când eram eu mic“, dar în procesul meu de dezvoltare, impunerea repetitivă a acestei forme de manifestare a respectului faţă de adulţi a devenit astăzi un element fundamental în relaţiile interumane pe care le întreprind. Nu pot decât să le mulţumesc părinţilor, educatoarei, învăţătoarei şi profesorilor din şcoală şi din liceu pentru acest imens câştig pe care mi l-au oferit.

Este plăcut să transmiţi în gura mare bucuria revederii cu un prieten bun, este necesar să ai tact în transmiterea respectului faţă de un apropiat în funcţie de mediu, este imperios să cunoşti modul de salut al unei doamne, dar toate acestea impun o pregătire atentă, scurtă şi la obiect, a viitorului individ adaptat la viaţa socială.

Într-o vacanţă dintr-o staţiune din Ardeal, am trăit o imensă bucurie când am văzut că localnicii se salutau între ei cu o atitudine pozitivă, fără excepţie, ba chiar mai mult, chiar şi pe turişti. Propun exemplul din Tara Moţilor şi la noi, în aglomerări urbane, unde ne claxonăm, ne trimitem sms-uri, ne strângem mâna fără contact vizual, ba chiar mai rău, ne evităm pentru a scuti timp.

Nu sunt cusurgiu, nici chiţibuşar, vreau doar să mă bucur cu voi de un oraş Constanţa mai bun, de o Românie mai educată şi mai fericită, de o Omenire mai conciliantă şi de un mediu mai sănătos. Hai să începem cu mine şi cu tine, o zi bună să ai!