Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:25 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Şarada „Iepuraşului“ electoral

ro

21 Oct, 2015 00:00 2857 Marime text


La atletism, în cursele de rezistenţă, există un rol asumat de unul dintre competitori. Toţi alergătorii, mai puţin acest asumat, concurează pentru un loc pe podium. „Iepuraşul“ ştie că nu va câştiga nimic. Cu toate acestea, atletul sacrificat are un rol foarte important în economia cursei. El se instalează de la început în fruntea plutonului şi dă ritmul cursei. De calităţile sale depind timpii obţinuţi de ceilalţi atleţi, care-şi păstrează resursele pentru sprintul final. Acest iepuraş sacrificat termină printre ultimii sau abandonează după ce a fost în fruntea plutonului 75% din durata cursei. Spectatorii neavizaţi îl şi îmbărbătează pe sprintenul alergător, care dă totul la începutul cursei, cunoscând faptul că, la final, va uita lumea de el şi doar câştigătorul va fi aplaudat. Sacrificatul se bucură de glorie o perioadă scurtă şi, în funcţie de cum a dat ritmul cursei, va fi felicitat de câştigătorul care a scos un timp record sau înjurat de acesta că l-a încurcat.
 
Am început cu povestea atletului „iepuraş“ pentru că voi face o analogie cu competiţia electorală demarată pe nesimţite pentru Primăria Constanţa. În concurs au intrat echipe, dar şi competitori independenţi. Pentru PSD pare simplu, pentru că are un singur candidat în echipă: Decebal Făgădău, actualul primar interimar. El a pornit deja cursa. Echipa sa nu are alte variante declarate şi nu se conturează niciun iepuraş PSD care să-i imprime ritmul colegului Făgădău. Din „calificări“, primarul interimar a intrat singur în finală.
 
La PNL e mai complicat. Din calificări au ajuns mai mulţi competitori pentru cursa finală care are finish-ul în iunie, la anul. Pe undeva, e normal, pentru că sunt două echipe într-una: PNL şi fostul PDL. Fiecare cu candidatul său. Pe pistă a intrat titular Robert Boroianu, dar alături de el mai aleargă, veniţi din calificări, Gigi Chiru şi Ovidiu Cupşa. Au fost şi ei încurajaţi de antrenori să alerge. Din tribună, nu-ţi dai seama care-i iepuraşul sacrificat, pentru că plutonul PNL este compact. Ei aleargă pe culoarul din dreapta. Prea îngust totuşi. Pe cel din stânga este doar Decebal Făgădău, care are un mic avans. E singur pe stânga. Ritmul e slab şi pe dreapta şi pe stânga, deocamdată. Nimeni nu-şi asumă să-l iuţească. Candidaţii mai fac o tură şi aşteaptă şi indicaţiile antrenorilor din Bucureşti. Fiecare are câte unul acolo. Toţi îşi păstrează resursele pentru final. Tot pe dreapta aleargă şi Mihai Petre, din echipa cu cele zece „porunci“. Pare că este umăr la umăr cu Claudiu Palaz, şi el tot de la o echipă mică. Cei doi îşi mai dau câte un cot când intră pe turnantă. Dar surpriză! Pe culoarul din centru vine tare un competitor care n-a fost în calificări. În plus, nu are echipă şi vine dintr-o altă ligă. Nu are pe nimeni la Bucureşti. El are uniformă şi stea pe tricou. Nu se ştie dacă va avea finish. Ceilalţi antrenori se gândesc să facă o contestaţie ca să-l elimine din competiţie sau poate să-i facă o ofertă să treacă ori pe stânga, ori pe dreapta.
 
Din tribună, se vede că acest candidat a luat-o înaintea plutoanelor. De fapt, acolo îi este locul. Ca simplu spectator, nu-ţi dai seama dacă aleargă el mai repede pe mijlocul pistei sau dacă ceilalţi au lăsat-o mai moale pe margini. Toţi parcurg turnanta acum, diferenţa se va vedea în linie dreaptă. Să fie doar un „iepuraş“ electoral? Se întreabă competitorii noştri. Dar al cui? Pentru cine dă ritmul? Gândesc între două inspiraţii competitorii. Lumea dezinteresată, aflată în tribuna publică, care nu susţine nicio echipă, îl aplaudă totuşi. Nu contează dacă va abandona sau va fi scos din cursă până la final. Acum dă ritm. Liberalii aflaţi pe pistă se gândesc că antrenorul le-a trimis un iepuraş, poate aşa mai iuţesc şi ei pasul. Robert Boroianu crede că „iepuraşul“ este trimis pentru el şi măreşte cadenţa. Palaz face doi paşi spre centru şi-l „înjură“. Era obişnuit să-i sufle în ceafă lui Chiru şi acum trebuie să-şi recalculeze paşii. Decebal Făgădău se ajută de braţe ca să-l ajungă şi el pe virtualul „iepuraş“ electoral. Se gândeşte că-l vede antrenorul din Bucureşti şi-l scoate de pe pistă dacă pierde ritmul. Să vedem ce va fi în linie dreaptă. Poate iepuraşul e descalificat pentru că s-a înscris în cursă fără să anunţe. Sau poate are suflu şi o ţine aşa până la final? Aşa, doar pentru public… nu pentru echipă.  

P.S. Acesta este un pamflet, nu un editorial.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Profesorul 21 Oct, 2015 20:52 Cu siguranta Iepurasul este Ogar si va termina cursa pe podium, in timp ce competitorii politici nici nu vor fi trecut turnanta pentru ca aleragarea lor nu are orizont, iar "orizontul" lor a plecat de la primarie (mai cu voie,mai de nevoie). De altfel, Domnule scriitor de pamflete, numele competitorilor staruitori in alergarea fara de folos nu mai reprezinta de mult nimic pentru nimeni...
  • musonul 21 Oct, 2015 17:11 Felicitari pentru pamflet! Mi-as dori tare mult ca "iepurasul" sa nu ramana doar un iepuras si atat...Sunt convins ca cei aflati pe stanga sau pe dreapta pistei n-au vederea atat de agera si nu bat pana acolo...in fata. Le spun eu, baieti, iepurasul pe care-l vedeti este de fapt un LEU si mi-ar parea rau de voi sa-l intalniti!