Editorial Schimbarea ta ține de lucrul cu tine!
Editorial: Schimbarea ta ține de lucrul cu tine!
14 Feb, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2749
Marime text
Da. Așa este. Schimbarea ta ține de tine, de lucrul cu tine.
Și tu acum îmi vei spune cu zeflemea...la ce vremuri trăim...la ce prețuri sunt ...fix la psiholog nu-mi permit să mă duc.
Dar cine a zis oare că lucrul cu tine și schimbarea ta țin de mersul la psiholog?
Suntem ființe complexe, iar pentru a ne bucura de viața pe care o trăim, este necesar să ne cunoaștem și explorăm limitele, să ne acceptăm neajunsurile și să ne construim metode adaptate de răspuns în situații conflictuale sau de criză.
Cum nu putem controla mediul extern, ne putem îndrepta atenția către noi înșine și ce depinde de noi pentru a ne face viața mai frumoasă.Și asta ține de...noi. Doar de noi. Psiholog, psihoterapeutul nu apare în schema asta.
Psihoterapia, totodată, vine ca sprijin în situațiile de criză. Ar fi absurd să negăm asta. Dar...în anul 2022 avem la îndemână o întreagă paletă de resurse care ne ajută. Important este să vrem.
Nu este suficient să descoperi ceva nou despre tine, ci să dai un sens informației, să o integrezi vieții tale, să o folosești în avantajul tău. Chiar dacă informația este neplăcută emoțional, te poți ajuta să ieși din cercul vicios al reprimării, al ascunderii și negării, care de cele mai multe ori lasă problemele nerezolvate în fundal, afectându-ți din umbră parcursul întregii vieți.
Așadar, dacă pornești pe drumul cunoașterii personale, nu te opri la informațiile cu impact, ci confruntă-le, transformă-le în avantajul tău. Nu degeaba se spune Toți oamenii avem probleme, mai mici sau mai mari.
Dar...sunt de admirat cei care doresc să și le rezolve.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii