Editorial Sexul, votul și contul
Editorial: Sexul, votul și contul
10 Jul, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3555
Marime text
Eram o copilă. Mergeam la școală, veneam acasă și nu aveam nicio grijă. Mă întreba mama cum a fost, eu ziceam că bine, că am învățat ceva și cam atât. Dacă mă întrebați ce mai țin eu minte din orele de matematică din școala gimnazială, probabil făceam adunări, înmulțiri și apoi niște fracții. Nu mă captivau așa de tare. Am fost ultimul an de Capacitate, dar asta nu conta în momentul în care am intrat la liceu.
Am terminat și liceul, am luat Bacalaureatul cu notă bună, într-o generație unde am trecut doar vreo 40%. A trecut un deceniu de atunci. Acum stau și mă întreb, după ce am și muncit ceva și am văzut și ce fac alți oameni. De ce nu am învățat lucruri mai importante în anii aceia de școală?
La orele de economie nu făceam economia de care poate avem cu toții nevoie. Educația financiară mi se pare importantă, mai ales că ne dorim de mici independența. Să învățăm să dăm banii pe ce trebuie, nu pe toate prostiile care ni se oferă în ambalaj frumos. Să învățăm să economisim, să investim.
La educația civică ni se preda niște teorie greu de pus în practică, din manuale „expirate”. Să mimăm exercițiul votului și importanța sa. Să învățăm ce este un lobby prin punerea în practică.
Și tot așa... a fost și subiectul cu educația sexuală. Dar de ce să învețe copilul meu ce este acela sex de la o vârstă fragedă? Pentru că sexul este în orice și se vinde cel mai ușor. Nu îl învață școala, dar îl învață desenele, imaginile din jur, gesturile altora, fashionul, arta, vede la școală, pe rețelele de socializare. Sexul este peste tot.
Nu vorbesc de actul în sine, dar de mesaje subliminale sau influențe care împing spre ideea de sex.
Iată că în școală, învățăm teorii, facem geometrie de parcă ne pregătim să mergem la NASA, dar nu știm diferențele între a investi și a economisi, nu știm ce este menstruația și nu știm ce reprezintă dreptul la vot.
Educația începe în școală, se continuă acasă și se observă în societate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii