Editorial Sfârşit de an, bilanţuri şi asumări

A mai trecut un an. Când şi unde s-a dus?

Avem de ceva vreme senzaţia că timpul aleargă peste noi, că nu mai are răbdare, că zboară implacabil, lăsându-ne mereu cu întrebarea: când s-a mai dus încă o săptămână/o lună/un an?
 
E de vină, cel mai probabil, tehnica performantă, graţie căreia suntem permanent conectaţi şi bombardaţi cu informaţie în timp real, copleşiţi de realitatea care vine peste noi, obligându-ne să reacţionăm şi să procesăm totul cu infinit mai multă viteză – de unde senzaţia că nu ne mai ajunge timpul, că ziua trece ca o clipă.
 
E iarăşi decembrie, intrăm în linie dreaptă spre sărbătorile de iarnă, ne trezim făcând bilanţuri, „trăgând linie” în urma celor trăite, simţite, (ne)împlinite. Ne luăm timp pentru introspecţie, pentru nostalgii, pentru rememorări sau ne facem liste cu rezoluţii ori dorinţe pentru anul ce vine.
 
Am trăit cu rost? Am iubit, am dăruit, am ieşit -  măcar din când în când - din roata de hamster a cotidianului, amintindu-ne să privim cerul, să ne bucurăm, să fim prezenţi în viaţa noastră? Să recunoaştem că nu prea. Trăim prea mult sub imperiul urgenţelor, al termenelor, al aşa-ziselor „priorităţi”, ne agităm, ne isterizăm, ne ieşim din fire, fără a înţelege că lucrurile se pot face – chiar mai bine şi mai eficient – cu calm, centrare şi inspiraţie. Dar aşa am apucat, să lucrăm pompieristic, să stingem focuri care nici nu există, probabil că aşa ne simţim mai importanţi şi mai valoroşi. Căci mintea „ne minte” – ne oferă adrenalină şi alţi hormoni de stres, fără a ne avertiza că, după boom-ul iniţial de energie, vine nota de plată pe care o achită un trup slăbit şi obosit, un psihic dezechilibrat şi un suflet chinuit.
 
Sigur că avem parte tot timpul de lucruri amestecate, dar există şi zile bune, şi reuşite şi momente de entuziasm şi oameni frumoşi în jurul nostru şi lecţii interesante de viaţă – poate ar trebui să ne concentrăm doar pe acestea şi să fim recunoscători pentru tot ce a venit spre noi, şi anul acesta. Căci lumea va rămâne aşa cum e, nu putem face decât s-o luăm ca atare, să ne schimbăm noi aşa cum am vrea să vedem în afară şi să nu ne mai lamentăm de trecerea timpului.
 
El va trece oricum, şi tocmai scurgerea asta inexorabilă îl face preţios şi de neînlocuit. Iar dacă alegem să-l pierdem cu nimicuri, hrănind conflicte imaginare cu cei din jur, privind emisiuni inepte la TV sau petrecând ore întregi pe social-media, judecând, dispreţuind, criticând, este o opţiune pe care trebuie să ne-o asumăm, fără a mai da vina pe timp.
 
Dar… să facem un bilanţ glorios al anului care tocmai se încheie, doar cu lucrurile frumoase care ni s-au întâmplat şi, vorba românului, „cele bune să se-adune, cele rele să se spele”.