Editorial Spectacolul lumii - între curiozitate morbidă şi implicare responsabilă

Am fost în acest weekend la premiera celui mai recent film al lui Quentin Tarantino. Un lungmetraj de excepţie, cu incursiuni narative şi imagini foarte crude, aşa cum ne-a obişnuit deja celebrul american de origine italiană, cu două Oscaruri în palmares.
 
Nu ştiu când au trecut aproape cele trei ore de vizionare, Leonardo DiCaprio şi Brad Bitt au făcut nişte roluri senzaţionale, iar arta lui Tarantino de dozare a suspansului s-a dovedit absolut magică - sunt sigură că filmul A fost odată la... Hollywood va face istorie, la fel ca şi pelicula Pulp Fiction a aceluiaşi talentat scenarist şi regizor.
 
În context, l-am revăzut apoi pe Tarantino într-un interviu în care îşi povestea parcursul profesional şi unde declara că lui nu i-a plăcut şcoala, că nu a terminat nici măcar liceul, în schimb, a studiat neobosit, în vreme ce lucra ca plasator într-un cinematograf, tot ce era legat de cinema şi de industria filmului. El e dovada vie a faptului că, atunci când faci cu încredere şi pasiune mistuitoare un lucru, îţi iese întotdeauna.
 
De asemenea, a conştientizat faptul că, dincolo de toate realizările pe care le poţi avea, cel mai important lucru în viaţă - o onoare, dar şi un privilegiu - e să faci o diferenţă, să părăseşti lumea în care ai trăit lăsând-o un pic mai bună decât ai găsit-o atunci când „ai căzut” în ea.
 
Avem multe astfel de exemple printre artiştii din toată lumea. Dar nu numai vedetele au primit această revelaţie - la ele însă totul e mai la vedere şi mai mediatizat - referitoare la necesitatea contribuţiei în lume. Din ce în ce mai mulţi oameni îşi pun întrebarea ce ar putea face pentru mai binele comun al semenilor.
 
Connie Larkin, lider de educaţie ontologică, a iniţiat şi dezvoltat în România un proiect de amploare în acest sens, care se numeşte why not me. De ce nu chiar eu? De ce mereu alţii care să ia iniţiativa, să facă ceva, să mişte lucruri, pentru ca şi mie să-mi fie mai bine?
 
E imperios necesar să înţelegem că SUNTEM ÎN ACEEAȘI BARCĂ. Și dacă o gaură se face în prova, nu-ţi mai face iluzii că tu, cel de la pupa, n-ai nici o legătură cu asta. Tragem cu toţii la aceeaşi căruţă şi, dacă fiecare dintre noi îşi va face treaba, acolo unde se află, cu responsabilitate, integritate şi profesionalism, tuturor ne va fi mai bine în final.

 

E timpul să „scoatem capul din nisip” şi să privim în faţă realitatea. Dacă nu ne mobilizăm împreună, la nivel global, pentru a mai „cârpi” din dezastrele pe care le-am creat până acum în goana furibundă după secătuirea tuturor resurselor, copiii noştri nu vor mai avea ce să mănânce, ce să bea, ce să respire. Aşa cum spune un proverb amerindian: „Când ultimul copac va fi doborât, când ultimul râu va fi otrăvit, când ultimul peşte va fi prins, ne vom da seama că nu putem mânca bani”.

 
Și dacă trăsăturile esenţiale ale românilor sunt neîncrederea în oameni, resemnarea, lipsa spiritului civic (şi nu o spun eu, o nota încă de acum o sută de ani filosoful Constantin Rădulescu Motru, în „Psihologia poporului român“) , poate e cazul să faci ceva pentru a schimba lucrurile. Da, chiar tu! Să-ţi pese mai mult nu doar de capra vecinului, ci de vecinul însuşi şi de posibilitatea ca şi lui să-i fie mai bine pentru ca, împreună, să construiţi ceva benefic, să creşteţi, să vă educaţi, să vă responsabilizaţi.

 
Lumea exterioară nu e doar un circ trist, ale cărui derapaje şi tragedii ne trezesc curiozitatea morbidă şi ocupă ştirile cele mai citite/vizionate - poate fi mai mult decât atât, poate deveni un loc prietenos, cu oameni blânzi, oneşti, relaxaţi, prezenţi în propria lor viaţă şi gândind cu propria lor minte, care nu se grăbesc să pună etichete şi nu-şi construiesc fericirea pe nenorocirile altora.
 
Responsabilitatea individuală este cheia, doar astfel lumea în care păşeşti, dincolo de pragul strict al casei tale, poate deveni mai frumoasă, mai curată, mai primitoare.