Editorial Spitalele româneşti, la terapie intensivă!
Editorial: Spitalele româneşti, la terapie intensivă!
28 Apr, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2535
Marime text
La Colectiv, locul fatidic care s-a aflat pe buzele a mii de români, viața şi-a jucat ultima carte. 64 de persoane vor sărbători Paştele în cer. 13 dintre acestea ar fi murit din cauza unor infecţii intraspitaliceşti, conform unei investigaţii publicate de Mirela Neag şi Cătălin Tolontan. Ancheta a avut la bază dosarele acestor pacienţi, oferite de medicii de la Spitalul „Sf. Pantelimon“, Spitalul de Arşi, Spitalul Municipal de Urgenţă şi Spitalul „Sf. Ioan“.
La aproape o jumătate de an de la evenimentul care a îndoliat România, apar rezultatele controalelor realizate în spitale şi, aşa cum ne aşteptam, sunt sumbre. Potrivit raportului, din totalul unităţilor controlate (112), în doar 23% se asigură o stare igienică-sanitară corespunzătoare. Doar 23%! Au fost date 578 de amenzi, în valoare de 518.500 de lei.
Multe dintre spitalele României nu pot testa la internare pacienţii ca să-i depisteze pe cei cu bacterii multirezistente şi nici nu îi pot trata separat. Alte două dintre concluziile evaluării făcute de direcţiile de sănătate publică din ţară. O treime din totalul de 112 spitale verificate nu respectă nici măcar etapele sterilizării instrumentarului...
Incompetență, nepăsare, corupție? Sau toate la un loc? Au fost abandonate morala, omenia? De simţul răspunderii nu mai zic nimic, acesta vine doar la pachet cu frica, deocamdată, în România. Ministerul Sănătăţii a anunţat un plan naţional de diminuare a riscului acestor infecţii, care înseamnă investiţii, legislaţie şi specializarea personalului medical. A fost nevoie de o tragedie pentru a fi anunţat un plan naţional în domeniul sănătăţii, în contextul în care, în fiecare an, românii au tot fost victimele unor infecţii luate din spitale.
Însă infecţiile nu sunt singurele probleme cu care pacienţii se confruntă. Să mai amintim de toaletele murdare, pereţii pătaţi, faianţa căzută, firele de curent care atârnă pe unde apucă, lifturile care nu funcţionează, coşurile de gunoi pline ochi, pansamentele aruncate pe jos. Aaa, şi să nu uit de mirosul acela îmbietor de spital. Da... Pe când un plan naţional care să schimbe din temelii sistemul medical din România?!

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii