Editorial Sportul ca o dramă. Se întâlneşte şi aşa ceva pe teren. Chiar şi la noi, pe litoral

Dramă după dramă pentru fotbalistul grec Aristidis Soiledis, de la FCSB. În urmă cu câteva luni, în iulie, i-a murit fratele, iar de câteva zile s-a stins din viaţă şi tatăl său, la numai o zi după ce fundaşul înscrisese primul său gol în tricoul FCSB, chiar în meciul de la Ovidiu cu FC Viitorul, din etapa a 21-a a Ligii 1.


Arena sportivă e locul în care se trece foarte uşor de la agonie la extaz, de la râs la plâns, de la bucurie la tristeţe. Graniţa dintre victorie şi eşec e imperceptibilă, străvezie. Azi te bucuri, mâine plângi. La fel ca în viaţă însă. Iar Aristidis Soiledis a fost lovit din plin de soarta crudă. O reuşită a sa din teren, foarte importantă (gol pentru el, care e fundaş; primul la FCSB; în deplasare şi pe un teren greu, al FC Viitorul) a fost urmată de moartea tatălui său!


Acesta era grav bolnav, iar fotbalistul îi dedicase în mod special reuşita din partida de la Ovidiu. Ulterior, Soiledis a postat un mesaj cutremurător pe o reţea de socializare. „Tatăl meu, dragul meu, aşteptai să înscriu un gol ca să mergi pe lumea cealaltă? Mereu mi-ai spus asta, să marchez. Sper că ai murit fericit. Te voi iubi mereu! Îţi mulţumesc pentru tot. Să ai grijă de noi din ceruri!", şi-a strigat jucătorul elen suferinţa.


Sportul, ca o dramă. Se întâlneşte şi aşa ceva pe teren. Prelungire a vieţii sociale, sportul e şi un martor tăcut al tragediilor. Dar are şi darul de a alina durerea. Un sportiv e un luptător, învăţat să treacă peste greutăţi. Sportul oferă posibilitatea obţinerii imediate a victoriei, după înfrângere. După un meci, vine altul, iar speranţa nu moare.