Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:48 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Stadion nou la Constanța. În rândul fanilor, așteptarea e tot mai grea

ro

28 Apr, 2022 00:00 6379 Marime text
 

 
  • Când unirea dintre FC Viitorul și Farul a fost înfăptuită, s-a făcut primul pas către redarea strălucirii de altădată clubului etalon al litoralului. Al doilea pas, un stadion nou, ar duce proiectul fotbalistic la un nou nivel.
 
Rămasă încă printre puținele orașe mari ale României fără un stadion nou de fotbal, Constanța așteaptă cu înfrigurare ridicarea arenei promise, în cadrul proiectului „Complex Sportiv Constanța“, care cuprinde, pe lângă stadion de fotbal, printre altele, arenă de tenis, centru de recuperare, refacere și cantonament, centru administrativ și alte câteva terenuri mai mici.
 
Fanii Farului visează de mult la o nouă arenă, care să înlocuiască vechiul stadion din strada Primăverii, inaugurat pe 23 august 1954! După unirea din vara trecută dintre FC Viitorul și FC Farul și revenirea în Liga 1, după mai mulți ani, a brandului Farul Constanța, suporterii „marinarilor“ au din nou echipă în primul eșalon și sunt prezenți etapă de etapă la baza sportivă a Academiei Hagi, de lângă Ovidiu (cea care găzduiește partidele), dar și în deplasare.
 
Categoric, prezența din nou a Farului în elita fotbalului românesc a generat un entuziasm deosebit în rândul fanilor, iar meciurile importante de la Ovidiu s-au jucat cu casa închisă, cum a fost și luni, la confruntarea cu FCSB. Indiferent de rezultatele înregistrate de „marinari“, pe stadionul de 4.500 de locuri a fost mereu o atmosferă deosebită. Însă, nu-i așa, nicăieri nu-i ca acasă, iar echipa și fanii abia așteaptă ca meciurile să joace din nou la Constanța, pe strada Primăverii, acolo unde e casa adevărată a Farului.
   
Însă, în rândul suporterilor, așteptarea e tot mai grea, iar la același meci cu FCSB, în sectorul de tribună de la Ovidiu grupul ultras farist „Baricada 09“ a afișat un banner cu mesajul: „Jucăm acasă în deplasare. Primare, este un semn de întrebare“.  


 
Pe 7 aprilie, la emisiunea „ZIUA Live“, de la ZIUA de Constanța, Ionuț Rusu, viceprimar al municipiului Constanța, a oferit detalii despre stadiul actual al proiectului complexului sportiv de la Constanța. „Următorul pas este semnarea HG-ului de aprobare a documentației tehnico-economice și a parametrilor tehnico-economici, iar graficul cel mai optimist este să se înceapă demolarea în această vară, în primăvara anului viitor să fie terminată, urmată de începerea construcției. Gică Hagi a spus că își dorește foarte mult ca, în sfârșitul verii 2024, Farul să joace primul meci pe noul stadion, îi apreciez optimismul și aș vrea să iau foarte mult din optimisul domniei sale. Demolarea este treaba Primăriei, noi trebuie să predăm amplasamentul bun de construit. Am demarat toate procedurile: certificatul de urbanism, autorizația de demolare, tot ce avem noi de făcut, astfel încât, atunci când Guvernul României dă acel HG, în secunda doi noi să ne apucăm de demolare. Aceste lucruri pe care eu vi le spun acum nu se întâmplă de ieri de azi, ci din momentul în care domnul primar a declarat suportul în totalitate pentru acest proiect, în Primărie toată lumea s-a apucat de treabă, ca noi să fim ready to go“, a declarat Ionuț Rusu.
 

Când unirea dintre FC Viitorul și Farul a fost înfăptuită, s-a făcut primul pas către redarea strălucirii de altădată clubului etalon al litoralului. Al doilea pas, un stadion nou, ar duce proiectul fotbalistic la un nou nivel. S-a văzut cât de benefică a fost ridicarea de stadioane noi în mari orașe din România, ce entuziasm a creat în jurul echipelor, cu ce plăcere și interes și în ce număr mare au venit oamenii la meciuri. Nu-i vorbă, fanii vin și la Ovidiu, dar altceva e să meargă pe arena din Primăverii (una cu o capacitate mult mai mare), aproape, la doi pași de casă, fără să-și mai pună problema transportului până la baza Academiei Hagi și fără să mai conteze revenirea de acolo la ore târzii. Un stadion nou ar rezolva multe probleme, de aceea fanii sunt cu sufletul la gură.
 
Sursa foto 2: Farul Constanța
      
Citește și:
 
Farul Constanţa, născut din fuziunea dintre FC Farul şi FC Viitorul
Gică Hagi - „Toţi trebuie să se simtă mândri de această echipă“

 

Cifrele meciului Farul Constanța - FCSB
Gică Hagi - „Să iei șapte goluri acasă e prea mult pentru mine. E inadmisibil așa ceva!“ (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii