Editorial Ţiganiada din Satul de Vacanţă - o epopee modernă pe care o ştim cu toţii şi nu facem nimic

Ne amintim cu drag de vremea în care la Teatrul de Vară din Mamaia erau invitaţi comedianţi cunoscuţi la vremea respectivă; nu erau numiţi actori de stand-up comedy, dar cu toţii le ştiam numele: Ţociu, Palade, Vacanţa Mare etc. Acum, totul e paragină acolo şi doar o nostalgie fină mai pluteşte în aer. Asta dacă nu este complet acoperită de mirosul de kebab tăiat pe ritmuri orientale sau de „tentacule c.“, pentru că nu li se permite să scrie tentacule caracatiţă, când preparatul nu conţine caracatiţă. Şi asta nu este tot.
 
Satul de Vacanţă s-a transformat, dintr-un loc în care copiii mici şi copiii mari se relaxau, mâncau o vată de zahăr, un măr caramelizat, beau o răcoritoare, într-o scenă din „Las Fierbinţi”. Dacă o luăm la pas, e jale, pentru a folosi un limbaj apropiat celor care au distrus zona. Odată ce treci podul de peste canal dinspre Satul de Vacanţă, auzi din toate părţile sunete care par rupte din telenovelele indiene. Ritmuri orientale, muzică la un volum atât de ridicat, încât ar trebui să vii cu o întreagă galerie pentru a comanda ceva de mâncare. Mirosul este aproape execrabil. Nu ştiu de ce Protecţia Consumatorilor nu ia la puricat buticurile acelea din zonă, unde hamsia e şprot, calamarul e orice altceva, iar porumbul fiert arată de plastic. Se vând icoane sfinţite de Arhiepiscopia Tomisului, iar alături, haine la 10 lei bucata sunt întinse pe o cutie.
 
Oamenii preferă aglomeraţia aceea, ţinând copiii atârnaţi pe umeri, în braţe, târâţi pe jos, într-un haos necontrolat. Nu zic de mizeria lăsată de turişti, căci nu are rost. La fiecare local găseşti nelipsitul lăutar, care urlă în microfon în funcţie de valoarea bancnotei primite.
 
Şi noi suntem de vină. Am lăsat ca totul să se degradeze în jurul nostru, iar precum vulturii deşertului, cadavrul a ceea ce reprezenta Satul de Vacanţă a fost devorat de prădători. Au pus stăpânire pe loc, iar noi suntem simpli spectatori.
 
Da, îmi amintesc de nebunia împărtăşită cu prietenii când ne dădeam în maşinuţe, de spaima simţită în „Tunelul Groazei”, de liniştea care era în Satul de Vacanţă. Îmi amintesc când părinţii ne duceau în weekend să ne dăm în „tiribombe“ şi ne încercam norocul cu un loz. Alergam de la o maşinuţă la un carusel şi nu ne împiedicam de gunoaie. Ne împiedicam de mingile altor copii sau de trotinetele noastre. Se auzea clovnul care transforma un banal balon în sabie, pentru a ne lupta cu alţi copii. Acum totul a ajuns o epopee... o ţiganiadă