Editorial Toţi românii vor fi obligaţi să-şi declare cartelele prepay. De Sănătate sau de Educaţie când vă ocupaţi?
Editorial: Toţi românii vor fi obligaţi să-şi declare cartelele prepay. De Sănătate sau de Educaţie când
01 Apr, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2447
Marime text
Ei bine, gata! S-au rezolvat toate în bătrâna noastră ţară, lucrurile-s bune. Acesta a fost sentimentul transmis odată cu adoptarea legii antifumat, ceea ce ne mai lipsea pentru a fi şi noi în rândul lumii, vorba vine, că, în rest, eram puşi la punct cu toate, nu-i aşa? Şi iată totuşi că domnilor parlamentari le-a mai venit o idee de lege fără de care România nu putea merge înainte. Nu, să nu ne emoţionăm degeaba! Nu e vorba despre domenii „SF“ cum ar fi Sănătatea sau Educaţia sau oricare altul unde chiar avem nevoie de o legislaţie coerentă.
Mai-marii ţării şi-au dat seama că batem pasul pe loc dacă utilizatorii cartelelor telefonice nu îşi declară identitatea. Şi au decis dumnealor ca aceste cartele să poată fi achiziţionate numai în baza actului de identitate. Toate bune şi frumoase, iar cei care au deja cartele ar trebui să meargă de bună-credinţă şi să declare cine sunt, unde stau etc. Iar dacă nu „se declară“ în timpul legal prevăzut, vor primi un SMS în care li se va cere acest lucru. Bun, şi dacă nu o fac nici atunci? Nu din rea-voinţă sau pentru că ar fi terorişti undercover, ci pentru că, pur şi simplu, poate nu au timp de pierdut pe drumuri să meargă să repare o greşeală din start a guvernanţilor, care nu au reglementat de la bun început comercializarea cartelelor preplătite.
Revenind, dacă oamenii nu se duc? Vor primi amenzi? Vor primi somaţii? Vor veni mascaţii să îi ia cu duba, să se ducă la „declarare“? Sau, întocmai ca în legea antifumat, vor sta poliţiştii prin tufişuri şi, cum i-au prins că folosesc telefonul, cum hopa-ţop la „declarare“? Sincer, chiar cred că, acum, că au rezolvat toate problemele cu adevărat urgente ale ţării - fumat, pensii speciale, cartele telefonice -, poate, cine ştie, ar fi cazul ca aleşii poporului să îşi îndrepte privirea şi spre domenii mai „fanteziste“, mai „SF“, să le spunem, cum ar fi Sănătatea, Învăţământul şi altele. S-ar putea să descopere că şi aici ar mai fi lucruri de făcut, spitale de reparat şi dotat cu aparatură şi personal, o lege a salarizării care să nu îi mai determine pe medici şi asistente să plece din ţară, iar pe profesori să abandoneze disperaţi lupta cu pregătirea generaţiilor tinere (iar aici nu mă refer doar la profesorii universitari, ci la toţi dascălii, căci toţi formează oameni şi caractere); poate ar trebui, de asemenea, să mai arunce câte un ochi şi pe la grădiniţele particulare, în unele dintre ele prichindeii fiind bătuţi fără probleme chiar de către directorul unităţii şi aşa mai departe.
Lăsând ironiile şi hazul amar deoparte, problemele sunt mult, mult mai multe. Şi nu doar în aceste două domenii. Ar fi bună şi o legislaţie coerentă şi corect aplicată şi în ce priveşte impozitarea şi colectarea taxelor, ne trebuie şi o reducere drastică a birocraţiei... noi, toţi românii, toţi ştim toate lucrurile şi problemele astea. Şi le simţim pe pielea noastră şi a copiilor noştri zi de zi, an de an. Iar ei (cârmuitorii, se înţelege) ne aruncă praf în ochi zi de zi şi an de an cu legi precum cele de mai sus. E posibil aşa ceva?! Până când?

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii