Editorial Trăim sau doar supraviețuim?

 
Știu că, la lectura cuvintelor din titlu, primul gând al cititorului de rând se va duce către dificultățile tot mai greu de dus ale zilelor noastre: prețuri uriașe, salarii mici, incertitudinea zilei de mâine, amenințări de tot felul, pandemii, războaie, catastrofe, nenorociri reale sau închipuite, proferate sonor, pe toate canalele media, și amplificate în discuții zilnice fără sfârșit.
În asemenea condiții, printre anxietăți și scenarii apocaliptice, e limpede că nu putem decât să supraviețuim, încercând să parcurgem fiecare zi, în revoltă și nemulțumire, resemnați doar că respirăm, că rămânem în viață.
Dar „a trăi” înseamnă mult mai mult decât atât și asta depinde doar de noi și de modul în care ne hrănim mintea și sufletul, de felul în care ne gestionăm cea mai importantă resursă de care dispunem – energia.
Am trăit generații de-a rândul în paradigma „luptă sau fugi”, percepând „balauri” la fiecare cotitură, fiind tot timpul în alertă, cu simțurile la pândă după dușmani reali sau imaginari – iar asta ne-a menținut în modul supraviețuire.
Am descoperit însă, destul de recent, că se poate și altfel. Știm acum, „pe măsuratelea”, că peste 90% dintre scenariile horror pe care ni le facem continuu nu se vor adeveri niciodată, fiind doar în mintea noastră, obișnuită să pună mereu răul înainte și să nască, astfel, emoții și acțiuni paradoxale.
Cum putem ieși din această capcană? Cum putem face curățenie în gânduri și în senzații, aducând în noi lumină și echilibru? Există înțelepți care au reușit, iar ei ne spun că singura cale este conștiența.
În cea mai mare parte a timpului, mintea noastră funcționează ca un artefact al trecutului, pe pilot automat. Râșnește (aproape) aceleași gânduri zilnic, venite de neunde, cele mai multe ancorate în amintiri sau în planuri de viitor, amprentate de regrete sau de anxietăți. De multe ori, gândurile nici nu ne aparțin, dar, fără conștiență, nu ne dăm seama de asta și le dăm frâu liber să ne trăiască, să facă ce vor cu chimia corpurilor și emoțiilor noastre.
Totuși, în momentul în care reușim să fim în prezent, „de veghe” la ceea ce gândim și simțim, putem observa ce ne trece prin minte, putem analiza dacă e vorba de gânduri benefice sau nu, de emoții care ne servesc sau ne dăunează. Și atunci, chiar înainte de a ne auto-otrăvi cu propriile noastre himere, putem face un „switch” decisiv, alegând să spunem stop furiei, revoltei, regretelor, nefericirii, pe care le putem înlocui cu recunoștință, bunătate, toleranță, empatie... 
Exercițiul conștienței (alături de cel al recunoștinței) se cultivă, asemeni unui mușchi, în fiecare zi, cu consecvență, răbdare și blândețe, prin practică și angajament, dar rezultatele (starea de binecuvântare, relația armonioasă cu sine și cu lumea) merită toate eforturile.