Editorial Tu de ce nu vrei trotuare?

Am o mulţime de motive pentru care sunt mândru că locuiesc în Constanţa, dar caracterul sentimentului nu este deplin! Nu sunt lipsit de simţul realităţii, dar trăiesc cu convingerea că putem să ne aliniem la normal. Oraşul nostru abundă în muzee cu încărcătură istorică deosebită, în locuri unde arta este la ea acasă şi în privelişti formidabile pe mare sau pe lac.

Regimul meu de călătorie în oraş este, din păcate, majoritar cu automobilul, dar e timpul să milităm pentru drepturile şi confortul celor care merg pe jos. Recent, împins de circumstanţe, am crezut că mă pot folosi de trotuare să mă deplasez în siguranţă… nimic mai fals!
Spaţiile ce ar trebui să folosească constănţenilor pedeştri seamănă mai mult cu un parc de aventuri special amenajat de autorităţile locale. Gropile, crăpăturile şi gurile de canalizare semnalizate cu crengi par să facă parte dintr-un circuit de antrenament pentru trupele Armatei.
De ce politica de asfaltare în ţara noastră este mereu una păguboasă, care nu ţine cont de succesiunea firească a etapelor? La noi se asfaltează fără să se verifice infrastructura, la prima avarie se remediază problemele subiacente, după care se peticesc, precar, locurile distruse. O lucrare realizată pe standarde de calitate, şi nu pe licitaţii frauduloase, se menţine decenii fără reparaţii capitale!

Sunt ferm convins că nici în pădurile patriei nu poţi să te orientezi atât de bine ca în unele zone ale localităţii noastre. Trotuarele sunt adevărate grădini botanice scăpate de sub control, unde buruienile te „gâdilă“ la picioare, iar muşchii te direcţionează corect. Sunt un susţinător vehement al spaţiilor verzi, dar asta ar presupune stoparea betonărilor masive şi reorientarea către vechile casete florale, căzute de mult în dizgraţia administraţiei locale.
Încă un subpunct sensibil al acestui subiect este proiectul prin care unele zone au fost pavate. Sunt sceptic când mă gândesc la intenţia de a relansa artera pietonală Ştefan cel Mare cu un drum acoperit de dale montate parcă de un „Dorel“ mai bahic decât de obicei. Aceste placaje ocupă anarhic spaţiul de sub picioarele noastre, la distanţe foarte variate, în unghiuri mai mici sau mai mari, servind mai degrabă drept capcane pentru orice tip de încălţăminte.

Înţeleg autorizaţiile pentru fast-food-urile integrate abuziv în tradiţionalul autohton, unde spaţiul o permite, dar coborând pe Tomis, se întrepătrund domenii diametral opuse. Şcoala de Arte Populare, „kebăbării“, Sala Sporturilor, „shawormerii“ sunt locuri ce nu au nimic în comun, cu atât mai puţin în condiţiile în care unităţile de alimentaţie obstrucţionează pietonii.
Nu sunt pretenţios să dezvolt amănunte precum transformarea trotuarelor iarna în patinoare sau bazine de acumulare pe timpul ploilor, dar vă încurajez să găsiţi o modalitate să vă afişaţi nemulţumirea. Nu aşteptaţi ca un apropiat să-şi luxeze glezna sau o mămică să-şi avarieze căruciorul copilului pentru a realiza neajunsurile de care ne înconjurăm tacit. Bicicliştii au reuşit ieşind la plimbare să obțină piste special amenajate, iar acum e rândul nostru să ne recăpătăm trotuarele!