Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:04 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Un an de la promisiunea făcută unui mare artist al lumii. Domnule Făgădău, vă ţineţi de cuvânt? Mai aveţi timp?

ro

21 Nov, 2016 00:00 4076 Marime text
Anul trecut, cam pe vremea asta, scriam, la fel de neîncrezător ca şi astăzi, editorialul „Tenorul Vasile Moldoveanu. Statuia vie a speranţei renaşterii Cazinoului din Constanţa”. Şi spuneam atunci că, la întâlnirea-eveniment prilejuită de suita de activităţi ocazionate de împlinirea, pe 20 noiembrie 2015, a 15 ani de activitate a cotidianului ZIUA de Constanţa (ce repede a trecut un an!), a participat şi Vasile Moldoveanu, tenorul de talie mondială, născut în oraşul nostru.

Printre oficiali s-au aflat prefectul de atunci şi primarul interimar, viitorul primar ales Decebal Făgădău.

Cu fraze elegante, de mare personalitate a lumii, cu care nu prea sunt obişnuiţi ai noştri, celebrul tenor Vasile Moldoveanu a explicat, pe înţelesul tuturor, celor din sală:
„Ţin să vă spun că asta e o mare durere a mea. Am trăit într-o localitate unde există Cazino. Nici Cazinoul din Monte Carlo nu are frumuseţea şi maiestuozitatea Cazinoului din Constanţa. Trebuie făcute toate eforturile, pentru că nicio naţiune din lumea asta, având o asemenea bijuterie, un asemenea Cazino, de o asemenea frumuseţe arhitecturală şi un asemenea loc pe care este clădit, nicio naţiune nu ar da înapoi pentru a restaura acest Cazino, care sunt convins că, în viitorul apropiat, va fi nu numai mândria dumneavoastră cea mai mare, ci va aduce un plus calitativ extraordinar Constanţei. Trebuie exploatate aceste minuni pe care le avem în Constanţa şi îmi vine să plâng când mă gândesc că o asemenea bijuterie poate fi lăsată în paragină. Este imposibil! Nu se poate accepta şi nu puteţi accepta nici dumneavoastră asta!“
 
Fiind în campanie electorală, crezând că toată lumea uită, primarul, pe atunci interimar, azi primar plin, i-a spus lui Moldoveanu: „Vă vom invita peste câţiva ani, nu mulţi, sper că doi, să-l vedeţi restaurat şi să vă reamintiţi plimbările dumneavoastră pe faleza constănţeană”.
Atunci l-am văzut pe artist cu gestul acela maiestuos, de mare personalitate, cum a crezut în cuvintele lui Decebal Făgădău.
Cum a sperat în renaşterea Cazinoului.

Ei bine, de la marea promisiune a trecut un an. Adică jumătate din termen.
Noi nu ne pricepem să estimăm cât timp e necesar pentru refacerea Cazinoului. Dar parcă nu prea credem că va dura doar un an.
Şi ca să fie treaba bună şi să încurce promisiunile primarului, odată transferat în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), monumentul istoric se pare că nu are şanse de a fi reabilitat prea curând.


Aşa se face că prima licitaţie, organizată în luna mai 2015 pentru selectarea constructorului, nu a avut niciun rezultat, din cauza numeroaselor contestaţii.

Anul acesta, pe 11 mai, CNI a reluat licitaţia pentru lucrările de reabilitare şi restaurare a Cazinoului, dar nici aceasta nu s-a finalizat cu declararea unui câştigător. Contestaţia depusă de către unul dintre ofertanţi, Aedificia Carpaţi, a dus la suspendarea procedurii.

La doar câteva zile, unul dintre ofertanţi a solicitat modificarea unei prevederi din caietul de sarcini.
Aşa că va dura mult şi bine până se va restaura Cazinoul, domnule primar.
Iar dacă noi, cei de aici, suntem obişnuiţi cu vorbele goale ale politicienilor, pe un mare artist al lumii cum este Vasile Moldoveanu nu ştiu cum o să îl faceţi să vă creadă.
De fapt, să vă MAI creadă.
Că o dată v-a crezut. I-am văzut entuziasmul. Şi încrederea pe care a avut-o atunci.

Credeţi că o să vă ţineţi de promisiune?
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii