Editorial Un vis împlinit. Constanța și bucuria națională. De la Cosmin Moți la Alexandru Mitriță
Editorial: Un vis împlinit. Constanța și bucuria națională. De la Cosmin Moți la Alexandru Mitriță
21 Oct, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
3168
Marime text
După cum se știe, în urma unei sancțiuni dictate de UEFA, meciul de fotbal România - Norvegia 1-1, din preliminariile Campionatului European 2020, s-a disputat în tribune doar cu copii sub 14 ani, cărora le-a fost permis accesul gratuit, alături de însoțitorii lor. Pentru aproape 30.000 de copii, mai precis 29.854, evenimentul a fost unul de vis.
După cum a informat Federaţia Română de Fotbal, asistenţa înregistrată reprezintă recordul all-time pentru un meci UEFA disputat având în tribune doar copii. Norvegienii, începând de la antrenorul lor și până la unii suporteri, au cam strâmbat din nas, nemulțumiți că România și-ar fi creat astfel un avantaj, întrucât, fie ei și copii, cei din tribune tot suporteri ai tricolorilor au fost și astfel sancțiunea nu și-a arătat efectul. Însă nu acest lucru vreau să-l subliniez aici, ci marea mobilizare, națională, în întreaga țară, care a avut loc cu ocazia meciului, și o coincidență fericite pentru Constanța.
În ciuda scorului partidei, nefavorabil, care i-a luat din șansele de calificare directă la turneul final, din grupă, România a rămas totuși cu un câștig de pe urma întâlnirii cu Norvegia: bucuria copiilor, neprețuită, că au participat la un meci al echipei naționale și că s-au aflat în preajma idolilor lor. Ne aducem aminte cu plăcere și emoție de momentul intonării imnurilor naționale, atunci când micii spectatori au cântat cu atâta patos, cu glasurile lor cristaline, „Deșteaptă-te române!“. La această vârstă, înseamnă mult pentru ei prezența la un asemenea eveniment. Iar din tabloul fericirii naționale juvenile generată de meciul cu Norvegia nu a lipsit nici Constanța.
Pe Arena Națională din București au fost prezenți și copii de la unități de învățământ și cluburi sportive de pe litoral, iar pentru unul dintre ei, un mic fotbalist de la Metalul Constanţa, Eduard Bratu (născut în 2012; antrenor, Florin Bumb), visul s-a împlinit, puștiul întorcându-se la Constanţa cu tricoul celui mai bun jucător al meciului, marcatorul golului tricolorilor, Alexandru Mitriţă, care joacă la echipa din SUA New York City!
Aceasta mi-a adus aminte de un alt meci al Naționalei, amicalul de la Giurgiu România - Lituania 1-0, din 2016, în care a fost implicat și un mic fotbalist constănţean, Andrei Maer (în vârstă de nouă ani la acea dată), de la Academia Hagi. În calitate de component al grupului copiilor care i-au însoţit pe teren pe jucătorii celor două formaţii (football player escort), Andrei l-a ţinut de mână pe fundaşul lui Ludogoreţ Razgrad Cosmin Moţi, cu care a schimbat şi câteva cuvinte! Vorbeam mai sus de coincidențe. Andrei Maer a început fotbalul la Metalul Constanţa, tot cu antrenorul Florin Bumb!
Citește și:
Alexandru Mitriţă, jucătorul meciului România - Norvegia, i-a dăruit tricoul său unui mic fotbalist de la Metalul Constanţa (galerie foto)
Andrei Maer, de la Academia Hagi: Copilul care a intrat pe teren cu Moţi, la meciul România - Lituania, e din Constanţa (galerie foto+video)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii